Povestea Pro Bono Dental Design a inceput cu multi ani in urma, a inceput chiar inainte ca Dental Design sa existe. De cand eram mic am avut un simt al dreptatii care uneori era oarecum exagerat si care de nenumarate ori mi-a complicat viata fiindca mi-am dorit mereu sa ii ajut pe cei in nevoie. Acesta este unul dintre motivele pentru care am devenit medic, iar Pro Bono Dental Design nu este un eveniment izolat, nu este primul si nu va fi ultimul, pentru ca este parte a misiunii mele. Pentru noi este o bucurie si un privilegiu ca, in fiecare an, sa ii ajutam pe cei care poate alta sansa nu ar fi avut, cu tratamente si investigatii gratuite. Probabil stiti deja ca si in anii precedenti ne-am ocupat de cazuri complexe, de la extractii la obturatii, tratamente de canal, lucrari mobilizabile, chiar si implanturi dentare si aparate ortodontice, toate acestea fara niciun cost pentru pacienti.
De fapt, adevarul este ca a fost un cost: a costat timp, determinare si dorinta. Asta pune pe masa pacientul, motivatia de a-si schimba viata, de a profita de sansa aceasta si de a se tine de tratament. Miracole in stomatologie nu exista, nu se poate sa vii la dentist o data si gata, totul sa fie perfect. Este nevoie de timp si perseverenta. De-a lungul timpului am avut si pacienti pro bono care au renuntat pe parcurs fiindca li s-a parut prea greu si nu au gasit in ei motivatia necesara, si au fost si altii care dupa ce si-au definitivat tratamentul, s-au intors la vechile obiceiuri iar rezultatul nu a durat. Chiar daca uneori recunosc ca am fost cumva dezamagit, m-am consolat stiind ca nu poti face bine cu forta. Am avut si situatii in care persoane care isi permiteau vacante in Dubai si California, antreprenori, au considerat ca participa la un concurs cu premii unde le iasa ceva gratis, iar apoi s-au suparat fiindca nu i-am ales pe ei pentru acest program. Ca in fiecare an, cel mai dificil lucru este alegerea pe care o facem, cine vor fi cei pe care ii vom ajuta... Vrem sa fie persoane care nu au alta sansa, pentru care suportul nostru va conta, va face o diferenta reala in viata lor, iar, pe termen lung, care vor intretine rezultatul obtinut. We think long term.
In 2021, anuntul pentru programul Pro Bono l-am dat doar pe profilul de Instagram (vezi link si urmareste-ma aici) deoarece in anii trecuti l-am facut doar pe Facebook (vezi link aici). De data aceasta ne-am dorit sa gasim tineri, la inceput de viata, pentru care aspectul estetic este esential. Evident ca tratam toate problemele medicale si functionale in primul rand, dar apoi venim cu un plus de atentie pe partea estetica, pe materiale, pe integrarea a tot ceea ce stim pentru a obtine un rezultat cat mai bun posibil.
La anunt au raspuns mai multi tineri si i-am primit pe toti cei care mi-au scris ca parte a acestui program, toti au beneficiat de igienizare, unii de cate o urgenta, extractii sau tratamente esentiale. Pe doi dintre ei i-am ales pentru a duce mai departe povestea zambetului de Craciun, iar acum va voi povesti despre ei, despre Ramona si Alexandru.
Ramona este o fata frumoasa care nu a fost niciodata, niciodata!, la dentist. De ce? Pentru ca nu si-a permis. Parintii ei nu au putut sa o ajute in acest sens nici pe ea si nici pe cei fratii ei. Lucreaza in ture, uneori in ture de noapte, pentru a se putea intretine, nu sta cu mana intinsa asteptand sa ii pice ceva din cer. In profilul ei de Instagram nu avea nicio poza zambind si am simtit ca trebuie sa facem ceva pentru ea. Este o mare responsabilitate asa ca am tratat cazul ei cu atentie, blandete, rabdare si intelegere. Igienizare, indicatii de intretinere, educatie pentru mentinerea rezultatului, urmand extractii si tratamente odontale si endodontice, culminand cu rezolvarea estetica a zambelului. Ideal ar fi ca ea sa poarte un aparat ortodontic si la final sa beneficieze de avantajele unui implant dentar in spatiul dintelui lipsa, insa aceste tratamente nu se pot realiza pana de Craciun. Nu pot descrie satisfactia pe care am avut-o cand pacienta a luat oglinda in mana si, dupa ce si-a vazut noul zambet, m-a privit in ochi... My heart just melted.
Ramona a dorit sa va lase un mesaj: "A fost greu de crezut ca mi s-a acordat sansa aceasta, n-as fi crezut niciodata ca voi putea merge la dentist dar iata ca datorita oamenilor din clinica...." si a inceput sa planga...
Alexandru este exact ceea ce cautam. Despre el este greu sa vorbesc in cuvinte putine asa ca voi incerca sa o fac cat mai bine. Este din Petrosani unde lucreaza incercand sa-si croiasca un drum in viata pe masura inimii lui. Si are o inima de aur. Pe timpul verii este si intructor de mountain bike, iar iarna este instructor de ski in Parang. Prima oara s-a angajat la varsta de 16 ani, de atunci lucreaza. A venit la consultatia initiala si mi-a zis ca ar face orice ca sa il primim pentru a-si rezolva problemele dentare. Nici el nu a fost pana acum la dentist decat o singura data, cand a facut o extractie fara anestezie, la varsta de 8 ani. L-am intrebat cum va face cu locul de munca din Valea Jiului, unde este barman la un restaurant, din moment ce tratamentele lui vor fi mari consumatoare de timp. A zis ca si-ar cauta un job la Timisoara si s-ar muta aici daca va fi nevoie. Am ramas surprins de determinarea lui si i-am raspuns ca daca el face asta, il vom ajuta cu tot ce vom putea. Pana la urma nu a mai fost necesar sa se mute la Timisoara fiindca si-a asumat sa faca naveta, a venit la clinica oricand l-am chemat si a stat oricat a fost nevoie. A avut intelegere la locul de munca si se pare ca are prieteni care tin la el. Drumurile Petrosani - Timisoara - Petrosani le-a facut cum a putut, cu ajutor din partea lor. La prima interventie chirurgicala care a durat cateva ore am extras toti dintii care trebuiau extrasi, am eliminat infectiile, am modelat gingia si tesuturile osoase, si nu pot sa va descriu cat de linistit si increzator a fost pe parcursul operatiei. Acum spune ca interventia a fost lejera si rapida, ca nu l-a durut nimic. Au urmat multe ore si sedinte cu tratamente de canal, reconstituiri, lucrari provizorii, dupa care am ajuns la amprenta pentru dintii finali. Si de data aceasta vreau sa ii multumesc tehnicianului dentar cu care lucrez de mai bine de zece ani pentru tot suportul in cazurile Pro Bono, si in toate miile de cazuri pe care le-am rezolvat impreuna pana acum. Florin, esti un om special si un profesionist adevarat, si apreciez tot ceea ce facem impreuna! Nici nu stii cata bucurie aduci oamenilor prin ceea ce faci! Revenind la Alexandru, nu ne-am zgarcit la materiale, asa ca lucrarile au fost realizate nu din plastic, nu din compozit, nu din metalo-ceramica, ci pe suport de zirconiu, cel mai scump si mai bun material. In total, costurile tratamentelor lui Alexandru ar fi depasit 13000 euro, dar asa cum v-am spus, el nu a platit nimic.
La final Alexandru ar vrea sa va transmita cateva cuvinte:
"A fost uimitor ca am fost ales si nu ma asteptam. Cred ca poate ca sunt din Valea Jiului (si rade). Cel mai greu a fost cu tratamentele endodontice, a durat mult si se simtea ciudat. Cel mai usor au fost extractiile. Am fost uimit sa fie gata in aproximativ o ora. A meritat tot, nu a fost usor dar ma bucur ca m-am descurcat si am reusit. Multumesc mult!"
In total, contravaloarea tuturor tratamentelor gratuite efectuate in clinica Dental Design Timisoara in decursul anului 2021, prin programul Pro Bono si nu numai, s-a ridicat la peste 25000 Euro. De ce nu scriu un articol de fiecare data cand facem acte caritabile? Pentru ca (si sunt sigur ca unii ma vor contesta), nu acesta este motivul pentru care o facem. De ce scriu de bani acum? Pentru ca uneori pare ca lumea in care traim este interesata doar de asta, asa ca ii dau un raspuns, sa se inteleaga ce inseamna asta si in numere. Au fost vreo 150 ore de munca in total, 6 medici implicati, asistente, receptie, management, tehnicieni dentari... Un efort de echipa, discutii, sedinte, munca, munca, munca, la fel ca la orice pacient al clinicii. Cand veniti la clinica si totul pare pasnic, organizat, senin si linistit, nu aveti idee cata munca, cat stres, cate nopti nedormite si cate discutii se ascund in spatele usilor inchise pentru ca, la final de an, sa tragem cortina, sa ne retragem pentru a ne bandaja ranile de care in timpul anului trebuie sa uitam. Suntem extrem de obositi, dar suntem foarte fericiti in acelasi timp. Nu a fost usor deloc, insa sentimentul de implinire si pace sufleteasca pe care il avem acum nu poate fi cumparat cu nimic. Si chiar daca si numerele conteaza, as fi ipocrit sa spun ca nu-i asa, satisfacia si implinirea nu pot fi masurate in numere. Si doar din acest motiv, daca doar acesta s-ar lua in calcul, pot spune ca sunt fericit si ca anul 2021 a fost un an minunat. Ma simt implinit, sunt inconjurat de oameni care ma apreciaza si ma bucur sa pot intinde o mana acolo unde e nevoie, si uneori chiar ambele maini.
In 2022 vom duce mai departe misiunea noastra, probabil tot pe Instagram voi face anuntul Pro Bono 2022, asa ca urmatiti-ma aici si vedeti o particica din ceea ce facem noi la Dental Design, zi de zi.
Un Craciun plin de iubire si un An Nou binecuvantat!
dr.Fondrea - www.dentaldesign.ro
"Mi-am facut tratamentele de canal la microscop! Cum e posibil asa ceva!?"
De cate ori nu am auzit intrebarea asta? Ca si cum "microscopul" asta este o chestie SF, miraculoasa pe deasupra, care garanteaza rezolvarea oricarei probleme stomatologice, poate chiar a oricarei probleme in general.
Nici nu stiu de unde sa incep pentru ca e atat de complex subiectul si de atatea ori l-am abordat incat imi pare ca ori imi racesc gura de pomana deoarece indiferent ce voi spune, oricum cei ce ma asculta dar nu vor sa auda, nu vor intelege, ori unii deja stiu care este realitatea si daca o mai repet inca o data e total inutil... Pentru cine scriu atunci? Pai, daca oricum stii sau daca oricum nu vrei sa stii, probabil ca scriu doar pentru mine.
O sa incep cu o povestioara:
Intr-o seara de iarna un om a iesit pe balconul apartamentului sa fumeze o tigara. Nevasta nu il lasa sa fumeze in casa (si eu ii dau dreptate doamnei) asa ca omul nostru statea in frig pentru tigara aia, si medita la starea lumii. Sprijinit in coate pe balustrada, fuma si se uita la un amarat care cauta ceva in fata blocului. Si cauta, si cauta... Dupa ce si-a terminat tigara s-a hotarat sa mearga sa il ajute, asa ca si-a tras caciula pe urechi si a coborat.
Se pun amandoi pe cautat dar nu gasesc nimic. Dupa vreo jumatate de ora, inghetat deja de frig, fumatorul intreaba:
Ca in povestea asta, in stomatologie si nu numai, cautam raspunsul acolo unde e "lumina". Ortodontul vrea sa indrepte dinti, implantologul sa puna implanturi, chirurgul sa taie sau sa extraga dinti, endodontul sa faca tratamente de canal. Fiecare are lumina lui, e specializat intr-un anumit domeniu pe care il cunoaste cel mai bine. Asa e si normal dar, si aici vine acel "DAR", cu cat este mai specializat, cu atat este mai limitat. Cand eram student nu am inteles initial termenul "practica limitata la endodontie", dar cu timpul am aflat: ultra-specializat, de multe ori, poate insemna ultra-limitat. Cautam cheile unde este lumina...
Voi exemplifica acum cu un caz, unul dintre sutele, miile de fapt, din aceasta categorie. Iar daca ati avut rabdare sa cititi pana aici sigur veti il gasi interesant.
Pacientul s-a prezentat cu mobilitate a dintilor, dureri generalizate, pocnituri ale articulatiilor, tulburari de masticatie, gingii inflamate care sangerau la orice atingere si miros neplacut al cavitatii bucale. S-a automedicamentat cu antibiotice si era la capatul sperantelor. A fost la dentist de nenumarate ori in viata lui. Acum cateva luni si-a definitivat si lucrarea ceramica, dar tot nu se simtea bine cu ea. L-am ascultat si ne-am uitat impreuna pe radiografie. I-am aratat nivelul osului, faptul ca dintii stau in gura doar pentru ca sunt legati intre ei si, prin infectie, legati de os, ca are numeroase probleme parodontale si am concluzionat ca singura solutie este sa ii extragem pe toti.
"Dar mi-am facut tratamentele de canal la microscop! Cum e posibil asa ceva!? Nu sunt facute bine? Am dat o groaza de bani pe ele."
Pe radiografie vedem ca absolut toate canalele par obturate corect, pana la varful dintelui, sunt compacte, clar desenate, cu pivoti. Nicio problema aici, chiar arata foarte frumos. Si atunci unde e problema? Microscopul nu a fost bun?! A fost probabil bun si microscopul, si endodontul, si tratamentele. Cu sau fara microscop, cazul lui nu a fost unul dificil din punct de vedere endodontic. Sunt dinti cu canale largi, drepte, pe care orice absolvent de stomatologie ar trebui sa le poata face impecabil din prima zi de libera practica. Ar trebui. Problema e alta. Problema e ca stand cu ochii prin lupele alea, endodontul a ratat sa vada intreaga imagine. A vazut doar canale mici, ace, iriganti, a mai pus si o diga (membrana) cu care sa izoleze dintii pe care lucreaza si si-a ingustat si mai mult campul perceptiei. Ingropat in canale, fara speranta de a vedea lumina zilei, vazand si interpretand "realitatea" doar prin lentilele si lupele ultra high-tech, a ratat fix ceea ce este cel mai important. A vazut doar canale si a ratat sa vada pacientul, a vazut doar dinti si a ratat sa vada OMUL.
Si uite asa, cu nasul in microscop, pacientul a fost tinut in tratamente inutile cu costuri inutile si cu sperante distruse. Mentinut intr-o stare de boala parodontala grava si cu consecinte majore asupra sanatatii care pot duce inclusiv la deces, doar pentru ca "aici era lumina". Ultra specializat - ultra limitat. Asa ne invata societatea sa fim. A gresit endodontul? Din punct de vedere tehnic, nu. Tratamentele de canal sunt ireprosabile. Ireprosabile insa inutile.
Apoi s-a intors la medicul care l-a trimis la endodont si acesta a realizat, pe dintii tratati de endodont, aceste punti ceramice. Preparare cu prag sub magnificatie. Amprenta digitala... Sunt ele gresite? Probabil ca nu. Nici nu are importanta din moment ce sunt realizate pe dinti compromisi. El stia sa faca lucrari protetice si s-a uitat doar la acest aspect. S-a uitat prin lupe, s-a uitat prin monitor, s-a uitat de aproape. Prea de aproape. Fiecare si-a facut bucatica cum s-a putut de bine, dar la final avem un esec terapeutic cu toate ca nimeni nu a gresit. Exact ca intr-o orchestra nefunctionala. Fiecare canta impecabil, insa fiecare canta o partitura diferita. Fiecare isi vede de melodia lui fara sa tina cont de dirijor. De fapt, nici nu exista un dirijor. Auzim zeci de melodii cantate una peste alta si nu asistam la un spectacol, e doar zgomot, galagie.
Solutia pentru a evita acest fiasco muzical, daca esti medic, este sa fii in primul rand dirijor, sa te pui in locul publicului incercand sa intelegi ce va auzi acesta, iar daca alegi sa fii pianist, ai grija sa canti aceeasi partitura, in acelasi tempo (dat de compozitor si sub controlul dirijorului), cu TOATA orchestra. Fiindca vrei sa faci muzica, nu galagie. Atunci cand stingi lumina aparaturii, te indepartezi de "microscop" si te dai un pas in spate, ai sanse mai mari sa vezi intregul tablou. Cauta cheia in camp, unde ai pierdut-o, nu unde e pus felinarul. Iar daca esti pacient, cauta in primul rand un dirijor care sa vada imaginea de ansamblu si care, impreuna cu muzicieni desavarsiti, sa iti daruiasca ceea ce iti doresti: "spectacolul" unui zambet frumos si sanatos.
"Microscopul" este al doilea cel mai rau lucru ce se putea intampla stomatologiei. Va las pe voi sa va imaginati care este primul.
dr. Fondrea - www.dentaldesign.ro
Sa presupunem ca stii deja ce este un tratament de canal, ai cunostintele esentiale despre aceasta manopera stomatologica si esti suficient de bine informat. Ai nevoie de asta pentru a avea sansa unei decizii inspirate ca pacient. Din cand in cand trebuie sa faci alegeri in actul medical al carui subiect esti chiar tu. Daca insa vrei sa mai recitesti cateva aspecte generale despre cum se realizeaza un tratament de canal obisnuit, o poti face AICI.
Astazi vom intra mai adanc in detalii, voi vorbi despre componenta 3D, despre anatomia pulpara si despre miscroscopul dentar. Ca de obicei, voi incerca sa nu te plictisesc, sa vorbesc pe limbajul tau si sa ma fac usor de urmarit si inteles. Sa incepem cu descrierea pozei de sus.
Asa cum am explicat in articolul din linkul de mai sus, tratamentul de canal are trei componente esentiale pentru a avea sanse de reusita:
Diga este acea membrana de latex ce izoleaza dintele/dintii pe care se lucreaza de mediul inconjurator. Nu vrem sa contaminam cu saliva spatiul endodontic, este sigura si ofera confort si vizibilitate. Fara aplicarea acestei membrane nu putem vorbi de tratament endodontic la calitatea descrisa in literatura de specialitate. Nu e negociabil, nu e optional si nu e de trecut cu vederea. Nu se poate fara! Apex locatorul este, la randul lui, absolut esential. Fara el este ca si cum ai vrea sa parchezi un camion cu spatele, legat la ochi. Cu apex locatorul poti face acest lucru pentru ca ai senzori de parcare. Si... poti "parca" la 0,1 mm de locul unde ti-l doresti, cu precizie si siguranta de fiecare data. Nu mergem la noroc si la simt. Asa ca... fara apex locator nu facem tratamente de canal, fara discutie. Si... incet incet, ajungem la subiectul de astazi. Radiografiile dentare se fac inainte de tratament pentru a evalua cazul si la final pentru a verifica tratamentul.
Sa luam cazul din imaginea de mai sus unde avem un premolar inferior, dinte ce de obicei are un singur canal. Pe radiografia de control se vede ca s-a obturat canalul suficient de bine, pana la varful radacinii si totul pare ok. DAR.... nu e asa. De ce? Pentru ca o radiografie este o imagine bidimensionala (ca o pictura) a unui obiect tridimensional (o sculptura). Deci... este oare posibil ca pictura sa nu evidentieze toate detaliile de care avem nevoie, asa cum o sculptura tridimensionala o face? DA. In stomatologie, "sculptura" este analiza 3D, computerul tomograf. Si, pentru ca in cazul acesta am facut si un CT, am vazut cu ajutorul lui ca acest dinte avea doua canale, nu doar unul. Medicul dentist ce a realizat primul tratamentul de canal a omis unul si bazandu-se pe radiografia 2D (pictura) de control, a concluzionat ca e bine. Ii lipsea imaginea din profilul dintelui pe care doar un CT o poate da si astfel a concluzionat gresit si si-a evaluat gresit munca.
Bun... deci sa ii spunem banuiala, sa ii spunem experienta, sa ii spunem over doing it.... eu am decis sa fac si un CT si am vazut ca nu e ok. Ma bucur sa am aparatura necesara in clinica Dental Design asa ca imi este foarte la indemana sa fac asta cand cred ce e nevoie. Ce facem mai departe? Pai, daca este evident faptul ca orice milimetru de canal netratat poate fi o tragedie endodontica, cum am putea privi atunci ratarea completa a unui canal? Diagnosticul este clar, deja se vede reactie periapicala in os asa ca planul de tratament este limpede: refacerea tratamentului endodontic si obturarea completa a spatiulul, cu cele doua canale ale lui.
Facem anestezia, izolam dintele cu diga, pozitionam microscopul si cautam al doilea canal in modul cel mai putin invaziv cu putinta; cale de acces ingusta, pe directia potrivita, cu atentie si cu instrumentar potrivit. In cateva secunde suntem unde trebuie. Gasim cele doua canale si incepe tratamentul clasic, preparare mecanica cu instrumentar rotativ pana la lungimea de lucru determinata cu apex locatorul, irigari cu hipoclorit pentru dezinfecarea spatiului endodontic si, la final, obturatia de canal si acoperim totul cu compozit. Apoi realizam un nou CT 3D pentru a vedea rezultatul obtinut. Da, avem doua canale obturate in totalitate exact pana si cum trebuie! Succes! We are happy now pentru ca, asa cum spunea cineva, "Sfarsitul lauda inceputul!"
In linkul urmator de pe youtube puteti vedea cateva secunde din activitatea hipocloritului in interiorul dintelui. Sper sa va placa, mie imi place! 🙂
dr. Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro
Asa cum va promiteam zilele trecute pe Facebook, va voi prezenta pe scurt cateva imagini si o descriere succinta a acestui caz. A mers foarte repede si fara evenimente neprevazute, de fapt in doar 3 programari, si rezultatul medical si estetic este asa cum am estimat de la prima consultatie. La inceput dintii erau inestetici, materiale necompatiblile cu corpul uman, infectii, carii si probleme gingivale.
Ceea ce ne-am dorit a fost sa schimbam aspectul estetic si asa cum am spus-o de mii de ori, nu putem vorbi despre estetica decat daca e facuta si sustinuta pe o baza medicala solida. In prima sedinta am indepartat lucrarea veche si am vazut bonturile de sub ea. Era de asteptat: carii, bonturi metalice cu adaptare deficitara si gingie dezechilibrata. A urmat indepartarea pivotilor (cu atentie pentru a nu compromite radacinile dintilor) si am obtinut accesul la canalele acestora. A urmat tratamentul de canal si reconstituirea bonturilor noi din compozit cu ajutorul pivotilor de fibra de sticla. Gingia a fost echilibrata, atat pentru un rezultat estetic imbunatatit cat si pentru stabilitatea coroanelor finale, ce necesita sa "prinda" din dintele natural, nu doar din bontul artificial. Acest aspect este foarte important pentru rezistenta in timp a lucrarii. Se poate observa noua linie gingivala, mai armonioasa. In aceeasi zi s-au aplicat coroanele acrilice provizorii.
Imaginile de mai jos sunt din timpul tratamentului. Se vede izolarea cu diga si aplicarea pivotilor. Deasemenea se poate vedea lucrarea veche dupa indepartare cat si pivotii de metal. Nu arata foarte bine, dar partea buna e ca sunt pe masa si nu mai sunt in corpul pacientului.
Dupa cateva saptamani, timp necesar pentru stabilizarea tesuturilor moi, am putut lua amprenta finala pentru coroanele ceramice. In ziua in care am primit coroanele individuale integral ceramice de la tehnician (foare buna munca depusa de acesta) am facut proba. Daca totul era asa cum ne doream le puteam aplica. Daca nu, le trimiteam inapoi la laborator urmand sa se faca modificarile cerute pe a doua zi.
Ce se urmareste la o proba:
Primele trei puncte sunt verificate si e necesar acordul pacientului, ce are cel mai important cuvant in a decide ce ii place si ce nu. Ultimele patru se verifica de catre dentist si acesta hotareste daca rezultatul este satisfacator din punct de vedere medical si functional sau nu.
Concluzie: Uneori se poate si asa, in doar cateva sedinte, si bine. Dar, doar in cazuri ca acesta, relativ simple, cu indicatii clare, urmand un protocol recomandat in literatura de specialitate si drumul stiut, batatorit de anii de exerienta. In plus este necesar si un pacient asculator si un tehnician talentat. Si, da, se poate. 🙂
Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro
Uneori cand avem de-a face cu tratamente sau retratamente de canal putem intalni situatii mai dificile, chiar neplacute, care pun la incercare priceperea si indemanarea medicului stomatolog. Una dintre aceste situatii este ruperea instrumentelor endodontice (acelor) pe canale.
Exista momente in care pacientul ne anunta ingrijorat ca are un ac rupt in dinte atunci cand se prezinta la tratament, uneori il depistam noi, radiologic, inainte de retratamentul endodontic, alteori instrumentul se rupe in timp ce efectuam procedurile de preparare mecanica a canalelor. Indiferent de situatie, problema ramane aceeasi: existenta unui obstacol pe canal, care ne poate impiedica sa tratam corespunzator dintele respectiv. Desi pentru pacient problema poate parea una grava, pentru medicul stomatolog experimentat nu reprezinta neaparat o “tragedie”, ci mai degraba o provocare profesionala. Acesta stie ca exista mai multe solutii pentru a mentine sau a obtine sanatatea si functionalitatea dintelui in cauza.
Iata cateva dintre motivele pentru care instrumentele de canal se pot rupe accidental:
In mod evident, prevenirea acestor accidente este esentiala, dar in cazul in care suntem pusi in fata faptului implinit, nu avem alta cale decat de a rezolva problema si de a lupta pentru sanatatea dintelui afectat. Scopul acestei “lupte” este unul singur: de a prepara, dezinfecta si obtura canalul pe toata lungimea de lucru (pana in varful acestuia), adica de a efectua un tratament endodontic corect. Modalitatile de a atinge acest obiectiv sunt cele ce urmeaza:
Astfel, asa cum am mentionat anterior, solutii exista. Un ac rupt pe canal este doar un exemplu a obstacolelor pe care le putem intalni si care ne pot ingreuna tratamentul. E bine de stiut ca simpla prezenta a unui instrument in dinte nu il infecteaza sau ii face rau, ci neputiinta realizarii unui tratament corect este problematica. Important este rezultatul obtinut si longevitatea dintelui pe arcada.
In consecinta, nu ne ramane decat sa ne ridicam urmatoarele intrebari:
Conteaza atat de mult existenta unui obstacol pe canal, fie el un ac rupt, un prag de dentina sau material de obturare, daca tratamentul poate fi dus pana la capat asa ca la carte? - Nu prea…
Cat de importanta este realizarea unei obturatii de canal corecte, verificata radiografic? - Este esentiala!
Concluzia pare evidenta.
Dental Design - www.dentaldesign.ro
Citeste mai mult despre etapele unui tratament de canal AICI.
Drumul de 1000 de pasi incepe cu primul pas. Primul pas este si cel mai greu, restul vor urma firesc. Fiecare om are calatoria lui, fiecare are drumul lui.
In stomatologie, "regulile" raman aceleasi: fa primul pas, acesta trebuie sa il faci singur, apoi apoi un "ghid" te va calauzi. Depinde de tine sa iti alegi ghidul potrivit pentru tine si impreuna sa ajungeti la finalul calatoriei tale. Nu va fi intotdeauna usor; uneori vei rataci calea, uneori va merge repede, alteori incet, dar pas dupa pas, finalul este tot mai aproape. In continuare voi prezenta, etapa cu etapa (in episoade) una din calatoriile in care am onoarea de a fi "ghid". Ne dorim mult sa ajungem la capat de drum cu bine!
Stage 1 - Primul pas este consultatia:
Pe baza unei radiografii panoramice (vezi AICI ) si a examinarii atente a situatiei initiale vom stabili obiectivele noastre: poate doresti sa scapi de o durere, poate vrei sa stii de ce starea generala a sanatatii tale nu e asa cum iti doresti, poate visezi la un zambet minunat. In cazul exemplificat, se doreste un zambet sanatos si frumos. Pacienta, pe care o voi numi Maria, a primit recomandarea de a veni la noi pentru a-si indeplini visul. Am facut o prima sedinta in care am discutat, am pus intrebari, am primit raspunsuri si am dat raspunsuri.
Situatia initiala se prezinta astfel: dintii superiori sunt imbracati intr-o lucrare metalo-ceramica, cu coroane unite intre ele (nu permite igienizarea corespunzatoare) ceea ce a dus la gingivita si miros neplacut al gurii. De asementea, arcul dentar esta concav, dand un aspect imbatranit si inestetic. Slefuirea este tangentiala si adaptarea lucrarii deficitara. Pe radiografie vedem ca trei dinti sunt tratati (incorect) endodontic, iar al patrulea este inca vital (a raspuns pozitiv la testul de vitalitate). Cei trei dinti cu tratament de canal incorect au infectii si au dat nastere la infectii suplimentare ale osului la varfurile radacinilor.
Am stabilit urmatorul plan:
1 - Igienizare profilactica ( facuta de profilaxist, vezi mai multe detalii AICI). Maria va primi instructajul referitor la o buna igienizare acasa, tartrul si placa va fi eliminata prin detrartraj ultrasonic, air flow si periaj, va fi facut screening-ul pentru depistarea precoce a cancerului oral.
2 - Tratamente specifice. Planul a fost facut, am stabilit durata, pretul estimativ si fiecare etapa in parte. Vom stii
unde vom face un popas si care este ritmul propriu si personal cu care Maria se simte confortabil. Evident, pe parcurs vom putea modifica planul initial. Nu suntem inflexibili. Important este ca Maria sa stie ca ii vom fi alaturi cu toata priceperea, cunostintele, indemanarea si daruirea de care dispunem.
In episodul urmator vom inlatura lucrarea veche. Sa vedem ce "se ascunde" sub ea!
Stage 2 - Pasul numarul doi - indepartarea lucrarii vechi si realizarea uneia provizorii, din acrilat.
(toate pozele pot fi marite pentru a vedea mai bine detaliile)
Am indepartat lucrarea veche si am gasit ceea ce era de asteptat.
- dintii au carii extinse si nu a ramas prea mult din ei. O parte din dintii cariati a ramas in lucrarea veche, impreuna cu tartru si placa bacteriana. Nu este o imagine foarte frumoasa. Intre dintii din lucrare se vede zona care nu a fost igienizata bine niciodata, deoarece dintii erau lipiti intre ei si folosirea firului interdentar era imposibila. La final, noii dinti vor fi individuali.
- dintii ramasi nu sunt intr-o situatie foarte buna si sunt infectati. Canalele sunt infectate, tratamentul de canal vechi, incorect si infiltrat. Gingiile sunt inflamate datorita adaptarii incorecte a lucrarii vechi.
Ne dorim in aceasta sedinta sa curatam dintii de carii, sa ii pregatim pentru tratamentul de canal, sa devitalizam incisivul lateral stang (pentru ca sa nu apara dureri in viitor) si sa realizam o lucrare provizorie din acrilat. In doua ore am reusit sa atingem toate aceste puncte si sa obtinem un rezultat intermediar suficient de bun pentru a pregati urmatoarea etapa. De astazi, gingiile vor incepe procesul de vindecare. Partea estetica se imbunatateste, dar in continuare forma dintilor si marimea este asemanatoare cu a lucrarii vechi. Mici retusuri au fost facute, si chiar daca nu este perfect, deja estetica zambetului este imbunatatita. In plus, Maria nu a plecat din clinica fara dinti. 🙂 Doar lucrarea provizorie urmatoare va reconstitui forma, pozitia si marimea corecta a dintilor.
In episodul urmator vom realiza tratamentele de canal. Daca totul merge bine si nu sunt surprize neplacute, vom reconstitui si dintii cu pivoti de fibra de sticla.
Stage 3 - Etapa numarul 3 - Tratamentele de canal
In aceasta sedinta am planificat tratamentele de canal. Sedinta de astazi a durat 90 minute. Am inlaturat foarte usor lucrarea provizorie pentru a avea acces la dinti, am facut anestezia, am izolat dintii cu diga si am trecut la treaba. Pentru mai multe detalii legate de tratamentul de canal citeste AICI . Cele patru etape principale sunt evidentiate in poza astfel:
1 - Masurarea - dupa ce anestezia si izolarea este realizata, se determina lungimea canalelor, pentru a ne asigura ca tratametul de canal se face in totalitate, nu doar partial. Determinarea lungimii de lucru se face cu un aparat numit apex-locator, ce are o marja de eroare de doar 0.1mm.
2 - Prepararea - acum ca stim ce lungime are fiecare canal si notam aceste dimensiuni, vom prepara mecanic canalele pentru a le putea iriga.
3 - Irigarea - aceasta merge mana in mana cu prepararea si cu ajutorul hipocloritului se dezinfecteaza canalele, pana la varful lor, si, daca se face corect, se curata si canalele laterale (se vor vedea pe radiografia de control in poza de mai jos).
4 - Obturarea - stim lungimea canalelor, conicitatea, diametrul la apex, sunt curate, dezinfectate si pregatite pentru inchidere cu conuri de gutaperca. Totul a fost bine, rezultatul este predictibil si favorabil. Este timpul sa definitivam tratamentul de canal.
Odata canalele obturate, obligatoriu, se vor face radiografii pentru a ne asigura ca totul este perfect, asa cum ne dorim. Pe radiografiile Mariei vedem ca toate cele patru canale sunt corect obturate, pana in varful dintelui, nici mai mult, nici mai putin, ci precis la varf. De asemenea, am lasat loc pentru pivotii de fibra de sticla (in sedinta viitoare). Datorita unei irigari corecte si alocarii timpului necesar pentru o irigare corespunzatoare, am reusit obturarea canalelor laterale (nu e doar o linie dreapta, ci are si ramificatii laterale). Pe radiografii se vad infectiile din os ce se vor rezolva in urmatoarea perioada fara a fi extrasi dintii si fara operatii chirurgicale (rezectii apicale). Pentru a salva acesti dinti a fost necesar doar sa realizam tratamentele de canal, intr-un mod corect.
Respectand protocolul din literatura de specialitate si bazandu-ne pe radiografiile de control, putem considera tratamentul de canal un succes.
In episodul urmator vom reconstitui dintii cu pivoti de fibra de sticla si vom cladi bonturile ce vor sustine coroanele dintilor.
Stage 4 - etapa 4 - reconstituirea bonturilor cu pivoti de fibra de sticla
Am ajuns si la aceasta sedina. Bonturile au fost refacute din compozit fotopolimerizabil cu ajutorul pivotilor de fibra de sticla. Acestia sunt usor de acceptat, estetici, usor de aplicat, nu necesita pierdere de tesut dentar sanatos si sunt oarecum elastici astfel incat riscul de producere de fracturi radiculare este minor. Ei se aplica avand dintii izolati cu membrana (diga) asa cum se vede in imaginea din centru. Tot in imaginea din centru se vede prepararea bontului cu prag, pentru o mai buna adaptare a coroanelor (fie ele provizorii sau definitive).
Odata refacute bonturile, dintii au fost slefuiti cu prag, asa cum deja am descris mai sus. A urmat amprenta si pregatirea dintilor provizorii. De aceasta data coroanele au fost facute individual (una cate una) si nu lipite intre ele. Asta face ca igienizarea sa fie inlesnita si firul interdentar usor de folosit. Chiar daca dintii sunt din acrilat adaptarea este corespunzatoare. Astfel papilele interdentare se vor forma asa cum ne dorim si gingia se va vindeca.
In urmatoarea perioada Maria va putea aduce modificari dintilor provizorii, facandu-i mai mici, mai mari, mai lungi sau mai scurti, mai rotunzi sau mai patratosi, in asa fel incat lucrarea finala sa fie pe placul ei. 🙂
In episodul urmator vom finisa slefuirea si vom realiza coroanele finale. Vom astepta vindecarea gingivala, conformarea acesteia si formarea papilelor. Maria urmeaza sa decida ce material va alege pentru coroanele finale.
Stage 5 - etapa finala - Coroanele finale
A venit si ziua in care Maria a primit lucrarile finale. Gingia e vindecata, bonturile arata bine si situatia este amprentata. Primul pas dupa amprenta a fost proba capelor de metal. Maria a ales lucrari metalo-ceramice, cu coroane individuale (evident) pentru o igienizare facila. Dupa verificarea adaptarii acestora s-au transmis laboratorului date cu privire la acestea si tehnicianul a inceput aplicarea straturilor succesive de ceramica. La acest moment este foarte importanta alegerea culorilor pentru ca la final aspectul sa fie armonios cu dintii naturali. A urmat o a doua proba, cu ceramica aplicata. Acum am verificat, din nou, adaptarea celor 4 coroane la bonturi, punctele de contact intre ele, ocluzia (felul in care se adapteaza in muscatura). Noi date au fost transmise tehnicianului pentru a face corectiile necesare. Doar cand totul a fost asa cum ne-am dorit s-a realizat cimentarea definitiva a acestora.
Cimentarea este o etapa foarte importanta deoarece coroanele odata cimentate nu mai pot fi inlaturate pentru alte rectificari, asa ca trebuie sa fim absolut siguri ca totul este bine: coloare, adaptare, marime, forma... Iar cand suntem siguri ca totul este asa cum ne dorim, se vor izola bonturile, se vor dezinfecta si degresa si doar acum se vor cimenta coroanele.
Asta a fost tot. 🙂 Urmeaza sa ne vedem la fiecare 6 luni pentru controlul periodic si igienizarea profesionala periodica.
Concluzie: Ceea ce se vede e important, dar poate mai important este ceea ce NU e evident!
Dr. Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro
O pacienta s-a prezentat in clinica cu un abces mandibular destul de urat avand ca punct de plecare un molar inferior, care avea o carie mare, foarte aproape de camera pulpara. Nervul s-a necrozat si ulterior s-a infectat, afectand dintele cat si osul din jurul radacinii.
Am incizat abcesul si am decis sa pastram dintele de la care a pornit infectia, deoarece credeam ca il putem salva. Am facut tratamentul de canal, am pus pivot din fibra de sticla pe radacina distala pentru a-i spori rezistenta, am reconstituit dintele cu compozit si am decis sa asteptam 6 luni pentru a vedea daca s-a vindecat infectia din os.
Dupa exact 6 luni, ne suna pacienta destul de ingrijorata ca o doare in dreptul dintelui aceluia, ca are ceva alb pe gingie in dreptul radacinii si ii este frica sa nu aiba puroi, sa nu se umfle din nou... motiv pentru care a inceput deja sa ia antibiotic (dovada ca in Romania inca se vand antibiotice fara reteta). A doua zi ne-am vazut la clinica si am constatat ca toata ingrijorarea era cauzata de... o banala AFTA!
Intr-adevar aftele pot fi destul de dureroase, asa ca i-am recomandat o crema pe care sa o aplice pe zona afectata si problema s-a rezolvat. Daca tot trecusera 6 luni de la tratamentul de canal, am facut si radiografia de control si am observat ca totul arata conform asteptarilor: infectia de la nivelu radacinii disparuse si dintele era acum gata sa primeasca coronita.
In concluzie :
1. Nu tot ceea ce ne sperie este atat de rau cum pare 🙂
2. Nu orice dinte de la care a pornit un abces trebuie scos sau rezecat 🙂
3. Antibioticele sunt indicate numai la recomandarea unui medic, altfel atunci cand vom avea cu adevarat nevoie de ele nu isi vor mai face efectul pentru ca organismul a dezvoltat rezistenta la ele.
Dr. Bogdan Fondrea - www.dentaldesign.ro
Endodontie. Tratament de canal. Obturatie radiculara. Ce inseamna toate aceste lucruri?
In acest articol dorim sa raspundem celor mai frecvente intrebari adresate de catre pacienti si sa explicam pe scurt ce inseamna „scoaterea nervului”. Endodontia este o ramura a stomatologiei (o specialitate) care se ocupa cu tratamentul afeciunilor pulpare (adica ale „nervului”).
Tratamentul de canal (tratamentul endodontic) consta in devitalizarea unui dinte (adica scoaterea „nervului”). Acesta presupune: curatarea canalelor radiculare, dezinfectarea lor, prepararea si obturarea definitiva (obturatie radiculara). Acest tratament nu este dureros si se efectueaza sub anestezie.
1. Cand avem nevoie de un tratament de canal?
Medicul decide daca este necesar un tratament endodontic dupa o consultatie amanuntit insotita de o radiografie a dintelui respectiv. Tratamentul endodontic se realizeaza in urmatoarele situatii:
- cand avem un dinte cu o carie mare care se extinde pana la nerv, afectandu-l
- cand pulpa dintelui (nervul) este inflamata datorita unor carii, infectii, traumatisme
- in anumite cazuri cand se slefuieste un dinte in scop protetic (adica in cazul in care se realizeaza o coroană pe el)
2. Care sunt etapele unui tratament de canal?
Un tratament de canal corect (scoaterea nervului) nu se poate realiza conform criteriilor prezentate in literatura de specialitate fara sa tinem cont de urmatoarele lucruri:
- mediu de izolare a dintelui - DIGA (o membrana din cauciuc care are rolul de a izola dintele pe care se efectueaza tratamentul de canal de restul gurii, cu scopul de a impiedica accesul bacteriilor din saliva in canal si a ingerarii substantelor dezinfectante ce se folosesc pentru curatarea dintelui)
- aparat de masurare a dimensiunii canalului - APEXLOCATOR
- iriganti - diverse solutii pentru dezinfectia canalului
- radiografie de control - dupa orice tratament de canal este recomandata realizarea unei radiografii de control pentru a verifica tratamentul efectuat
3. Un dinte cu nervul scos poate sa mai doara?
Din pacate, raspunsul nu este cel la care s-ar fi asteptat pacientii, pentru ca da, un dinte pe care s-a efectuat tratament de canal poate sa doara. Durerea poate fi de doua feluri, in functie de momentul aparitiei ei:
a. Durerea imediat dupa tratamentul de canal - se poate manifesta ca o durere vie, puternica sau ca o jena, o durerea slaba, in general la masticatie sau cand se face presiune pe dintele respectiv. Acest disconfort dispare in cateva zile si pentru a o ameliora se pot lua antiinflamatoare daca medicul le recomanda.
b. Durerea dupa o perioada lunga de la realizarea unui tratament endodontic - aceasta indica un posibil esec al tratamentului de canal care necesita o radiografie pentru diagnosticare.
Succesul sau esecul unui tratament de canal nu depinde doar de realizarea unui tratament corespunzator de catre medic. Acesta depinde si de alti factori cum ar fi: starea initiala a dintelui si a tesuturilor inconjuratoare, forma si arhitectura canalelor radiculare. In cazul unui esec al tratamentului endodontic e posibil sa se recurga la tratament chirurgical prin rezectie apicala.
4. Cat dureaza realizarea unui tratament de canal?
Pentru realizarea unui tratament de canal este posibil sa fie nevoie de una sau mai multe sedinte la medicul stomatolog. Cu cat cazul este mai complex, mai ales in cazul retratamentelor sau al dintilor cu mai multe canale sau cu o anatomie radiculara mai speciala, e posibil sa fie nevoie de o sedinta mai lunga. De asemenea, in cazul infectiilor active e uneori necesara aplicarea unui medicament in canale si revenirea in alta zi pentru obturatia definitiva.
5. Se coloreaza dintele dupa tratamentul de canal?
Dupa tratamentul de canal dintele arata exact ca inainte. In trecut, dintii dupa tratamentul de canal isi modificau culoarea. Astazi, cu metodele moderne pe care le avem la dispozitie, acest lucru nu se mai intamplă. Daca totusi dupa un timp apar discromii usoare, exista numeroase metode care redau culoarea naturala a dintelui.
In concluzie: Tratamentul de canal este alternativa la extractia dintelui. De regula nu este un tratament dureros, deci nu exista motive sa provoace anxietate. La sfarsitul tratamentului aveti un dinte care arata normal si este rezistent in timp.
Pentru mai multe informatii despre tratamentele de canal poti da click AICI
Majoritatea raspunsurilor pe care le dau aici pe blog, pe pagina "INTREABA-MA!", sunt legate de tratamentele de canal. O plomba poate vedea oricine daca e frumoasa sau nu, o coroana, la fel, dar un tratament endodontic este mai greu de verificat vizual de catre pacient. Am spus mai greu, dar nu imposibil. In plus, pe langa faptul ca nu se poate verifica foarte usor, consecintele unui tratament incorect pot fi tragice. Spun tragice pentru ca pierderea unui dinte, sau traiul cu o infectie in organism, sinuzite si abcese periodice, dureri isuportabile, consumul aleator de antibiotice si alte medicamente... toate astea nu fac nimic altceva decat sa alcatuiasca un tablou tragic.
Pentru a nu ajunge in aceasta situatie va recomand sa cascati gura dar sa cascati si mai larg ochii deoarece cu cat mai inchisi sunt ochii, de multe ori cu atat mai deschis va fi buzunarul. Lasand sfaturile intelepte pe mai tarziu, e bine sa explic faptul ca tratarea endodontica a unui dinte este la fel de importanta ca realizarea unei fundatii solide în construcţia unei case. O radacina tratata corect, folosind tehnici potrivite vremurilor noastre si respectand protocolul din literatura de specialitate poate face ca viata unui dinte sa se prelungeasca si sa fie functional atat din punct de vedere masticator cat si estetic. Izolarea dintelui cu diga, determinarea lungimii de lucru cu apex locatorul, irigarile riguros efectuate, tratamentul mecanic a canalelor si obturarea adecvata promit un procentaj extrem de mare de reusita. O radiografie de control ne va asigura ca tratamentul este de fiecare data asa cum ni-l dorim.
Specialitatea numita endodontie
Endodontia este ramura stomatologiei ce se ocupa de tratarea completa si obturarea in totalitate a radacinilor dintilor, mai exact a spatiului pulpar. Acest tratament are ca scop prevenirea infectiilor osului din jurul dintelui sau vindecarea acestor infectii preexistente.
Protocolul unui tratament endodontic:
Concluzia: endodontia este si va ramane multa vreme de acum inainte una dintre cele mai importante ramuri ale stomatologiei, avand scopul principal de a salva dinti care in trecut aveau indicatie de extractie.
Tratamentul de canal sau "scoaterea nervului" se efectueaza atunci cand pulpa dintelui este afectata ireversibil, in majoritatea cazurilor datorita unei carii profunde, sau in vederea prepararii acelui dinte in scop protetic, atunci cand nu putem pastra vitalitatea lui.
Un tratament de canal se realizeaza de obicei intr-o singura sedinta de tratament. In situatiile in care suntem limitati de timp sau avem de-a face cu o patologie care nu permite finalizarea tratamentului, sunt necesare doua sedinte. Nu se recomanda folosirea de otravuri in scopul devitalizarii dintelui, iar anestezia este indispensabila pentru confortul pacientului pe parcursul sedintei de tratament.
La baza succesului unui tratament de canal sta un cumul de factori: o izolare atenta a dintelui de cavitatea bucala si irigarile riguroase cu hipoclorit de sodiu, in paralel cu o preparare mecanica corespunzatoare a canalelor radiculare.
Uneori, dupa finalizarea tratamentului endodontic poate aparea o sensibilitate la presiune si un disconfort local pentru cateva zile sau o saptamana. Aceasta senzatie necesita rareori ajutorul unor medicamente antiinflamatoare. Administrate numai la recomandarea medicului stomatolog, ele pot ameliora senzatia dureroasa.
Realizarea unui tratament de canal se bazeaza pe urmatoarele trei aspecte esentiale:
1-Radiografii, inainte de tratament, pentru a vizualiza starea dintelui si morfologia interna a acestuia (numarul radacinilor si a canalelor, prezenta unor canale curbe, canale blocate etc) si cel putin inca una dupa tratament, numita radiografie de control, pentru a verifica tratamentul de canal efectuat (exemplificat in poze).
2-Diga, adica membrana verde (se vede in imagine) izoleaza dintele de mediul bucal. Acest aspect este de o importanta semnificativa pentru a preveni patrunderea solutiilor chimice utilizate (irigarile cu hipoclorit dureaza minim 30 minute la lungimea de lucru/canal) in cavitatea orala a pacientului, cu riscul de inghitire si afectare a tractului digestiv (faringe, esofag, stomac). De asemenea, izolarea cu diga impiedica contaminarea dintelui pe care se lucreaza cu bacteriile din saliva sau cu sange.
3-Apex locator, aparatul care ne ajuta sa determinam lungimea exacta a canalelor radiculare si care ne ghideaza in realizarea unei obturatii de canal corespunzatoare, cu o precizie exemplara.
Verificarea ulterioara a corectitudinii obturarii spatiului endodontic pe radiografia de control este extrem de importanta pentru siguranta sanatatii dintelui pe termen lung.
In primul rand, este esential ca materialul de obturatie utilizat sa sigileze tridimensional canalul exact pana la constrictia apicala din varful radacinii detectata de apex-locator, nici inainte, nici dupa. Se observa pe imaginea radiografica de mai sus linii albe, groase, de forma conica, care se opresc exact in varful radacinilor. Aceste sunt canalele tratate si obturate apoi cu gutaperca. Daca observam radiografic post-tratament erori de obturare, acestea se vor reface si verifica din nou.
Daca aceste trei lucruri majore sunt indeplinite, avem toate sansele prezentate in literatura de a preveni aparitia unei infectii in os, in jurul radacinii dintelui, sau daca aceasta deja exista, sa o tratam. Astfel, in marea majoritate a cazurilor, se poate evita o abordare chirurgicala (o rezectie apicala) inutila. Evident, existenta doar a acestor trei aspecte nu e suficienta, endodontia fiind o disciplina foarte laborioasa, dar fiindca sunt foarte importante, aceste reguli nu pot fi omise in vederea obtinerii celui mai bun rezultat posibil pentru pacient.
In concluzie, nu se dau antibiotice sau medicamente fara folos, nu se "omoara" nervul cu substante toxice, nu se lasa paste cu antibiotice sau alte medicatii temporare pe canal decat rareori, si nu se lasa dintele (canalul) deschis decat in situatii exceptionale. Marea majoritate a tratamentelor se realizeaza tinand cont de pasii prezentati mai sus.
Merita salvat fiecare dinte, dar nu fiecare dinte poate fi salvat.
Ca sa vezi ce se poate intampla datorita unui tratament de canal care s-a realizat fara a fi respectate indicatiile, citeste AICI
Str. Diaconu Coresi nr. 20, Timișoara, România
Telefon: +4 0741 015 959
E-mail: office@dentaldesign.ro