Eu (nu) port masca

Te doare un dinte, cauti un dentist. Vrei fatete, cauti un dentist. Vrei dinti drepti, cauti un dentist. La urma urmei, suntem destui. In fiecare an, tot mai multi studenti, mai multi absolventi, mai multi rezidenti, mai multi specialisti in stomatologie. Tot mai multi dentisti ajung in campul liberal al muncii, gata sa “puna pacientul pe primul loc”.

“UN” dentist.

Conform DEX: “UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie)”. Accentul pe care vreau sa il pun aici este pe “neindividualizat“.

Pacientul vine la dentist pentru ca are o nevoie si asteapta ca nevoia sa ii fie satisfacuta. Isi doreste rezolvarea problemei sale medicale fara durere, rapid si ieftin. Vrea ca la receptie sa i se vorbeasca frumos chiar daca el ridica tonul, uneori se supara fiindca are de completat prea multe fise si acorduri si e dezamagit ca exista atata birocratie, nu vrea sa se expuna radiatiilor pentru radiografia panoramica necesara in scopul diagnosticarii, nu intelege de ce trebuie sa plateasca consultatia si se enerveaza cand i se face programare abia peste o saptatamana sau doua. El vrea acum! Vrea acum si vrea ca tratamentul sa se desfasoare fix asa cum a invatat el de pe internet unde abunda “informatiile” medicale. Iar daca nu primeste ce vrea si cum vrea, ameninta ca se duce la alt dentist. Asa cum a gasit UN dentist, poate gasi UN alt dentist. La fiecare colt de strada e un cabinet, clinica, mega clinica sau extra mega clinica, iar un dentist ascuns sub masca poate fi oricine si nu are importanta, nu are individualitate. Poate iti lasa si un review negativ, asta pe langa faptul ca le va spune prietenilor sai ce dentist prost, scump si nepasator esti. Si daca sub masca aia si sub halatul de medic n-ar exista UN OM, poate ca nu te-ar atinge absolut deloc aceste lucruri.

Traim intr-o societate in schimbare si o vedem cu ochii nostri, o societate in care daca mergi cu masina la service la reprezentanta habar nu ai cum il cheama pe mecanicul care se ocupa de schimbul de ulei. Intri cu masca pe fata, el te asteapta la fel, ii predai rapid cheile de la masina, ascultator si docil,  si iti vezi de ale tale. Faci un contract cu o firma de intretinere spatii verzi dar habar nu ai cine sunt gradinarii care se ocupa de gradina ta. In intreaga lume, parca orchestrat, societatea a inlaturat factorul uman care a fost ingropat sub o uniforma sau in spatele unui monitor cu tastatura in fata. Incet-incet, toate domeniile de activitate devin tot mai depersonificate. Putin cate putin, pe nesimtite, nu mai conteaza omul, omul cu calitatile si defectele lui, cu bucuriile, tristetile, visele si dezamagile lui, omul acela cu luptele, victoriile si cicatricile lui.

Sub mirajul globalizarii, digitalizarii, al inteligentei artificiale, al corporatiilor si tehnologiei de ultima generatie, ni se promit noua (consumatori, clienti, pacienti) avantaje atragatoare ce nu pot fi trecute usor cu vederea: rapid, ieftin, predictibil, controlabil… Controlabil oare?! Dar cine mai sta sa-si puna intrebari? Cine isi da seama ce se intampla aici? Cine intelege ca se pierde umanitatea? Tu nu mai stii cum il cheama pe medicul tau, mecanicul tau, gradinarul tau…

Cine sunt eu?

Seara, cand raman fara masca si ma privesc in oglinda in timp ce ma spal pe fata, am nevoie de cateva momente sa imi reamintesc de mine. Inlatur tot echipamentul patat cu sange, saliva sau puroi, si pe masura ce apa de la dus curge peste corpul meu dureros, ia cu ea si semnele mastii. Ia cu ea si tipatul turbinei, bipaitul apex locatorului, zumzetul intregii aparaturi, iar ochii mei se inchid si se relaxeaza. Creierul insa nu mi se opreste asa usor, o va face pe la 2-3 dimineata cand voi reusi in sfarsit sa adorm. Ma sterg cu prosopul si imi amintesc ca maine va fi o noua zi si imi voi pune alte halate si alte masti…

Pe cine intereseaza oare ca in spatele mastii mele stau cu temerile, cu grijile mele, cu corvoada responsabilitatii pe care o am pentru pacientii si pentru angajatii mei, pe cine intereseaza ca auzul imi este afectat de miile de ore in care turbinele imi tiuie in cap de atatia ani de zile, ca umarul ma doare de la pozitia nefireasca in care imi desfasor activitatea, ca in weekend scriu articole, ca invat si acum 4-5 ore pe zi dupa ce plec de la clinica? Pe cine intereseaza ce impact are profesia in viata mea privata, in relatiile cu familia si prietenii, pe cine intereseaza toate intrebarile la care trebuie sa raspund in pauzele dintre pacienti uitand sa mananac sau sa merg la toaleta pana seara, seara cand infulec dulciuri doar pentru a ma premia ca am mai rezistat o zi? Inca o zi… Pe cine intereseaza ca sub masca exista UN om, un om care trebuie sa se descurce nu doar cu dintii pacientilor ci si cu anxietatile, revolta, teama, neincrederea si toata avalansa de emotii ce se revarsa continuu?

Eu port masca si sunt un dentist. Toti purtam masca si suntem poate ingineri, poate profesori, poate agricultori, poate tamplari, poate politisti sau functionari publici. Eu port masca, tu porti masca, noi purtam masca si suntem cu totii doar o rotita (usor de inlocuit) din sistem. Pare ca nu avem nume si pare ca nimeni nu ne vede.

Orb nu este cel ce nu vede, ci cel ce nu vrea sa vada.

dr. Fondrea – www.dentaldesign.ro