A fi sau a nu fi … Bruxoman?
Eu bruxez/ Tu bruxezi/ El, Ea bruxeaza/ Noi bruxam/ Voi bruxati/ Ei, Ele bruxeaza…
Oare este o exagerare? Majoritatea dintre noi habar nu avem ca pe parcursul vietii am avut cel putin un episod de bruxism!
.
Ce este bruxismul?
Muschii masticatori pot desfasura doua activitati de baza: functionale (ex: mestecat, inghitit, vorbit) si parafunctionale (= nefunctionale, ex. inclestarea sau frecarea dintilor, muscarea obrazului sau a buzelor).
Bruxismul este o activitate parafunctionala care se desfasoara inconstient ziua (bruxism diurn) sau noaptea (bruxism nocturn).
Fie ca citim, scriem, conducem masina sau ridicam un obiect greu, se poate intampla sa ne inclestam sau frecam dintii, fara a fi constienti ca acest lucru se intampla. Noaptea, evident, sansele de constientizare sunt cu atat mai reduse, mai ales in absenta unui observator extern.
.
De ce se intampla acest “obicei” parafunctional?
Am vrea sa va putem oferi un raspuns simplu si concis…dar nu exista. De-a lungul anilor a fost si este un subiect controversat ce va fi cu siguranta obiectiv de studiu si pe viitor.
.
Sa urmarim pe scurt, cele mai avizate opinii in domeniu.
Bruxismul ar putea fi interpretat ca o activitate fiziologica, organul masticator fiind o supapa ce permite eliminarea stresului acumulat cu avantaje majore in relaxarea organismului.
Hominizii primitivi, inainte de epoca uneltelor, obisnuiau sa-si extruzeze in lateral mandibula intr-o situatie stresanta. La Homo sapiens-ul civilizat acest obicei agresiv a fost eliminat de la nivel instinctual, dar aparent continua sa se manifeste pe parcursul somnului.
Fara indoiala stresul emotional joaca un rol important in activarea bruxismului. Cunoastem cu totii expresia “strangi din dinti si mergi mai departe”, solutie de compromis in situatii limita.
O alta teorie despre bruxism considera acest fenomen ca fiind un raspuns protectiv la interferentele ocluzale (contacte neadecvate intre dinti) si ne putem imagina procesul ca fiind un fel de auto-slefuire. Evident in acest caz ocluzia si structurile musculo-articulare ale sistemului masticator joaca un rol important in bruxism. De aici cu siguranta putem aprecia impactul pe care il pot avea coroanele si puntiile necorespunzatoare din cadrul tratamentolor stomatologice.
Anumite studii sugereaza chiar o predispozitie genetica pentru bruxism in timp ce altele gasesc o relatie cu alterari la nivelul sistemului nervos central, refluxul gastroesofagian, utilizarea medicatiei antidepresive, fumat, ingerarea de cafeina sau alcool si consumul recreativ de droguri.
Bruxismul la copii, mai ales in perioada dentitiei de lapte sau mixte, este un fenomen destul de frecvent. Personal consider valida teoria conform careia, cu rare exceptii, bruxismul in aceasta etapa a vietii este un fenomen fiziologic care are un rol bine determinat in definirea ocluziei in dentitia permanenta (felului in care se vor intra in contact viitorii dinti definitivi).
De ce ne-ar preocupa prezenta bruxismului?
Pe parcursul activitatii parafunctionale fortele aplicate asupra dintilor pot fi de aproape 4 ori mai mari decat cele din timpul activitatilor functionale, cu o directie ce nu respecta axul dintilor (adica nu sunt bine tolerate). Muschii care participa la activitati de acest tip “lucreaza” nefiziologic si ca urmare pot avea de suferit. De asemenea, lipsesc reflexele protective, cele care pe parcursului activitatilor fiziologice protejeaza stucturile dentare de posibilitatea de a fi deteriorate.
Cel mai comun efect al bruxismului este abrazia dintilor. Daca lipsa de substanta este importanta, dintii devin sensibili sau chiar se pot declansa episoade dureroase care pot duce la indepartarea nervului de catre medicul dentist.
Bruxismul poate fi in anumite circumstante un factor important in declansarea unor afectiuni ale articulatiei temporo-mandibulare (ATM) cu simptomatologie subiectiva variata: oboseala musculara a muschilor masticatori (senzatia ca “nu ma relaxez niciodata la fata”), durere de cap “in casca” sau la nivel cervical, discomfort care ajunge pana la durere la nivelul ATM, blocaje articulare, sunete la deschiderea/ inchiderea gurii, tinitus, etc.
.
Si evident intrebarea: tratam bruxismul? Cum prevenim posibilele complicatii?
La indivizii sanatosi bruxismul nu trebuie privit ca o afectiune, ci mai degraba ca un comportament ce poate fi factor de risc (si/sau protectiv) pentru anumite consecinte clinice.
Pacientul este adaptabil, dar nu toti sunt din punct de vedere biologic la fel…ceea ce intr-un caz este un fenomen absolut tolerabil poate fi un dezastru intr- un alt caz.
Solutiile ar trebui sa fie personalizate pentru fiecare caz, in functie in primul rand de motivul prezentarii la medic a pacientului si de colaborarea acestuia.
Ex: pacientul se prezinta pentru ca este deranjat de uzura moderata a dintilor,
- daca nu exista afectare ATM (articulatia temporo-mandibulara) si doreste sa-si refaca dintii frontali distrusi va trebui sa treaca printr-un proces, cu o durata variabila de timp de la caz la caz, cu o sina de stabilizare, poate tratament ortodontic, sa accepte echilibrari dentare,reconstructii la nivelul dintilor si sa incerce scaderea nivelului de stres din viata de zi cu zi.
- daca nu exista afectare ATM si doreste doar sa previna progresul uzurii va primi un dispozitiv de protectie dentara
- daca exista afectare ATM … lucrurile se complica si mai mult si va trebui sa scriu pe viitor un articol in legatura cu acest subiect;)
Evident medicul dentist ar fi recomandat sa iasa din tiparul marginit in care priveste static dintii pacientului si ar trebui sa vada dintii ca fiind parte dintr-un intreg si cu conexiuni intr-un organism dinamic. intr-un context de acest gen, nu poate nicicand sa fie mai adevarata afirmatia: “chiar si o cea mai mica reconstituire dentara poate fi un factor de risc daca nu stii cum functioneaza tot sistemul”.
.
.
Bibliografie:
S.Sato, R. Slavicek. The masticatory organ and stress management. Int J Stoma&Occ Med. Dec 2008, Vol 1, Issue 1, pp 51-57;
R. Slavicek. Relation between occlusion and tempomandibular disorders: implication for the gnatologist. Am J Ortho&Dentofac Orthopedic. Jan 2011, vol 139, iss 1;
J. P. Okeson. Management of temporomandibular disorders and occlusion. – 7th Ed.
P. E. Dawson. Functional occlusion from TMJ to smile design. 2007 by Mosby;
F. Lobbezzo, J Ahlberg, K. G. Raphael, P. Wetselaar, A. G. Glaros, T. Kato, V. Santiago, E. Winocur, A. de Laat, R. de Loeuw, K. Koyano, G. J. Lavigne, P. Svensson, D. Manfredini. International consensus on the assessment of bruxism: Report of a work in progress. J Oral Rehabil. 2018; 1–8 x
