M-a intrebat cineva detalii despre tratamentul de canal, si anume cum se ajunge cu acul exact pana la varful radacinii?
Eu i-am raspuns despre altceva, despre sport.
Ce legatura are una cu alta? Ei bine are. Ai vazut sportivul care intra in arena? Se antreneaza inainte de eveniment, tine un regim alimentar strict, se odihneste si se antreneaza. Cu o zi inainte isi pregateste si isi inspecteaza echipamentul, vizualizand momentul in care va concura. Cu o seara inainte mediteaza si se releaxaza, se odihneste. Este dimineata si se trezeste. Se spala, mananca ceva, se priveste in oglinda si zambeste. Stie ca astazi va da tot ce e mai bun in el pentru a invinge. Este pregatit. Pleaca spre locul competitiei. Ajunge acolo si se imbraca in liniste, isi leaga sireturile (in acel fel care ii aduce noroc) si canta in gand cateva versuri ce il motiveaza. Se apropie de locul in care va concura, se incalzeste si isi asteapta randul. Isi aude numele si intra in ring. In acel moment totul dispare. Nu mai exista public, nu mai exista adversar, nu mai exista timp. Exista doar aici si acum, doar el. Apoi clipeste si isi da seama ca s-a terminat. A invins. Saluta cu respect si se retrage. In acest moment este invingator. In viitorul apropiat va urma o alta lupta.
Astfel am vorbit despre tratamentul de canal. 🙂
Exista un proverb care imi place:
“Nenumarate sunt drumurile ce duc in varful muntelui Fuji, dar varful este unul singur.”
Dr. Bogdan Fondrea – www.dentaldesign.ro