Am creat răspunsuri în forum

Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)
  • Autor
    Articole
  • în răspuns la: Extractie masea, molar #18629
    AliceMihaela
    Participant

    Bună ziua ! Acum o săptămână am efectuat o extracție dentara pe arcada de jos, o extracție destul de dificila din câte mi-a spus medicul pentru ca mi-a frezat osul ca sa poată scoate maseaua. Motivul extracției au fost chisturile care s-au depus pe rădăcini, măseaua fiind tratata acum ceva timp cu un tratament de canal, iar acesta s-a deteriorat în momentul în care mi-a picat construcția realizata de către medic pentru măseaua respectiva. Sunt puțin îngrijorată dîn cauza extracției, am avut dureri timp de o săptămâna, dureri insuportabile pe care am reușit cât de cât sa le calmez cu nurofen. Locul extracțieI, dar si obrazul s-a umflat a doua zi și mai este și astăzi, în a 8-a zi de după extractie puțin umflat. În alveola, din câte am observat s-a format un cheag alb-gălbui, iar dimineață când mă trezesc scuip o culoarea ușor portocalie. Este posibil sa am o infectie, s-au medicul sa nu îmi fi realizat extractia completa ? Menționez ca am un gust urat în gura pe tot parcursul zilei și al nopții. Ce mă sfătuiți sa fac ?

    în răspuns la: Durere dupa obturatie #18626
    AliceMihaela
    Participant

    Bună ziua ! Acum doua luni am început sa îmi tratez cariile anumitor masele. Am reușit pana acum sa tratez 4 din ele și am mai rămas doar cu una, însă am o problema. De fiecare data când încerc sa mănânc ceva rece, măselele plombate mă dor îngrozitor, menționez ca nu a fost scos nervul, iar durerea apare doar la contactul cu alimente reci. Pe de alta parte, o masea de pe arcada de sus îmi provoacă dureri mari când încerc sa consum alimente tari. Ce as putea face ? Este o durere normala ?

    • Acest răspuns a fost modificat acum 8 ani, 9 luni de către AliceMihaela.
    • Acest răspuns a fost modificat acum 8 ani, 9 luni de către AliceMihaela.
Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)

Contact

Str. Diaconu Coresi nr. 20, Timișoara, România
Telefon: +4 0741 015 959
E-mail: office@dentaldesign.ro

Înscrie-te la newsletter. Completează adresa de e-mail.

Copyright © 2026. Toate drepturile rezervate.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram