Astazi am vorbit cu Daniel despre dinti. De fapt, nu am vorbit chiar despre dinti, ci despre viata… despre autoritatile locale, despre doamna functionar public, despre politie, despre primar (din partidul ala, stii tu care) si despre medicii din ziua de astazi. Am vorbit despre hoti, despre inselaciuni, despre companiile farmaceutice, despre vaccinuri si despre trupa Taxi si faimoasa melodie, evident 🙂 Astazi am vorbit… despre dinti.
Cu totii avem probleme, cu totii traim intr-o societate, asa cum e ea. Ne plangem mereu, ne enerveaza lipsa locurilor de parcare, poluarea cu praf, faptul ca ne vindem padurile si ca mancam o sumedenie de chimicale. Nu vrem sa ne vaccinam copiii (sau insistam sa o facem), ne indopam cu antibiotice. Mai mereu avem ceva impotriva bisericii sau a religiei, a politicii si a sportului “care nu mai e ce a fost pe vremuri”. Uram schimbarile de clima si ne plangem mereu. Este sport national. Asa facem noi, ne plangem de societate. Dar, nu uitam cumva ca societatea este formata din noi? Cine este societatea? Eu sunt societatea, tu, tatal tau, copilul tau, vecinul tau. NOI suntem societatea. Asta inseamna ca eu ma plang de tine; tu esti profesor. Tu de plangi de fratele vecinului; el este politist. El se plange de mine; eu sunt medic.
Sa revenim la dinti, doar despre asta e blogul acesta, nu?! …si la discutia mea cu Daniel. M-a intrebat de ce il doare dintele si de ce s-a umflat cu toate ca a luat antibiotice (cam ceea ce ma intreaba majoritatea celor ce imi scriu pe blog). Ne-am uitat pe radiografie si am vazut ca exista o infectie in os.
– Bine, dar de unde e infectia asta?
– De la dintele acesta, ii raspund.
– Dar, am nervul scos la el, nu?
– Da.
– Aha, deci tratamentul de canal e facut prost. Stiam eu! Un prost de dentist l-a facut… concluzioneaza Daniel.
Stau si ma uit la el si nu stiu ce sa zic. Poate ca tratamentul de canal nu este fabulos, dar situatia e mai complexa decat a evalua o radiografie, asa ca incerc sa vad de unde sa incep explicatiile. Incerc sa ii raspund ceva, insa simt ca incepe sa se invarta camera cu mine si nu mai vad nimic. Ma prind cu mana de ceva si imi revin cu greu. Deschid ochii si nu imi dau seama ce se intampla. Ma vad intr-un cabinet stomatologic pe care nu il cunosc si il vad pe Daniel pe scaun vorbind cu un medic pe care nu l-am mai vazut pana acum. Ii spune medicului ca nu a dormit toata noaptea si il roaga sa ii faca ceva ca nu mai poate, sa il primeasca si sa ii trateze dintele. Ma apropii de ei si ii intreb ceva. Ei nu ma aud si nu ma vad. Crezand ca visez, ma asez pe un scaun si asist la discutie.
– Va rog, trebuie sa plec din tara si nu pot merge asa, spune Daniel.
– Haideti sa vedem ce putem face, ii raspunde medicul.
– Uitati aici ma doare si am luat si antibiotice de o saptamana ca am tras curent si tot asa e.
– Intr-adevar, e o infectie si aveti nevoie de un tratament de canal. O sa va fac o programare sa….
– NU! Acum vreau, ca nu mai pot! Nu mai am rabdare, trebuie sa plec!
– Pai da, inteleg, doar ca am pacient in 30 minute si nu as vrea sa il las sa astepte, nu e respectuos.
– Pai ce, nu ajunge jumate de ora?! Va rog, sa nu ma mai doara ca nu mai pot! Platesc oricat!
– Lista de preturi e cea afisata, nu trebuie sa platiti mai mult, asta e tot. Haideti sa vedem ce putem face… 30 minute… endo… poate punem acolo ceva…
Si se apuca de treaba. Anestezie, urmeaza sa puna membrana (diga) sa izoleze dintele. Daniel spune ca nu suporta ca ii vine sa vomite. Chiar daca medicul ii explica necesitatea izolarii, Daniel spune ca vomita si insista sa ii faca tratamentul fara a utiliza membrana pe proprie raspundere. Ce e aia proprie raspundere?! … Hm…. Timpul trece… au mai ramas 20 minute.
– Putem face sa nu mai doara, doar ca nu terminam astazi, trebuie sa va intoarceti, concluzioneaza medicul nevrand sa il refuze pe Daniel, umflat, cu durere, care trebuie sa plece din tara, care nu poate dormi, care se roaga de el… Nici nu vrea sa faca ceva gresit, “pe raspunderea pacientului”. La urma urmei, de asta s-a facut medic, sa ajute oamenii, nu poate fi nepasator la suferinta pacientilor.
– SA-L FACEM ODATA! striga Daniel, MA INTORC!
Au mai ramas 15 minute… Medicul curata canalele cat poate. 10 minute, 5 minute, pacientul urmator asteapta la usa si deja e in intarziere. E mama unui copil ce o asteapta acasa. E ingrijorata pentru ca micutul are febra si vrea sa ajunga inapoi la el, dar trebuie sa isi cimenteze coronita, altfel nu poate merge la serviciu are nevoie de salariu, venitul o ajuta sa-si ingrijeasca copilasul. Medicul transpira si nu stie ce sa faca. Se chinuie sa faca tot ce ii sta in putinta sa o primesca la timp pe doamna din sala de asteptare. Nu poate intarzia pentru ca dupa doamna aceea el trebuie sa plece la randul lui. Are de rezolvat ceva la institutiile statului si daca nu ajunge la timp s-ar putea sa inchida si doar peste o saptamana mai exista program cu publicul… Se grabeste cu Daniel ca il doare, se grabeste cu doamna ca sa ajunga la copilasul ei si la serviciu.
Bun, a facut cat a putut. Oricum Daniel se va intoarce peste o saptamana si ii termina atunci tratamentul. Ii pune o plomba provizorie si ii cere sa aduca o radiografie (nu are aparat de radiologie in cabinet pentru ca este scump si de abia a avut bani sa cumpere unitul si sa plateasca chiria luna aceasta). Nu are asistenta inca, e la inceput de drum. E motivat si isi iubeste meseria, va reusi sa realizeze tot ce si-a propus. Daniel multumeste si pleaca. Medicul curata repede scunul (nu poate grabi timpul de dezinfectare) si o ia repede pe doamna care in timp ce se aseaza pe scaun ii tranteste sec:
– Parca suntem la stat dom’le! Iar ma iei cu intarziere! Asa ceva nu se mai poate! De-aia platesc, sa fiu bataie de joc?
– Va rog sa ma scuzati, am avut o urgenta, se scuza medicul…
– Da, bine, eu nu am!? Am copil acasa! Tu stii cum e?
Medicul nu stie, e tanar, iar iubita lui ieri l-a parasit pentru ca el isi petrece toata ziua la cabinet… Nu are importanta aici viata personala. A jurat sa fie medic. Face proba coronitei si vede o oarecare diferenta de culoare. Pacienta urla la el ca sa i-o cimenteze odata asa cum e ca s-a saturat de atatea drumuri pentru un dinte.
– Mai demult se facea mai repede, cand eram mai tanara, la medicul dinainte! Sa il ia dracu de dinte!
In sfarsit pacienta pleaca acasa. Medicul urca in masina si pleaca si el repede. Pe drum il opreste politia, depasise viteza legala.
– Va rog, ma grabesc….
– Pai sa vedem ce putem face, ii raspunde politistul. (salariul lui e mic, medicul nu e infractor… se inteleg ei cumva…)
Odata ajuns la institutia unde avea treaba, la ora 14:55, doamna functionar tocmai incuia usa, programul pana la 15. Medicul nu mai poate si striga la ea, eliberand toata tensiunea acumulata pana acum:
– Hei! Acum se pleaca? Ce… eu n-am probleme?
Aceasta se intorce spre el si cu lacrimi in ochi ii spune ca isi cere scuze dar trebuie sa plece pentru ca un sofer grabit i-a accidentat fiul pe trecerea de pietoni, circumstante necunoscute… Acum e la spital, cu un medic tanar… fara asistenta, fara aparatura performanta, dar cu iubire de meserie si multa daruire… Spera sa scape cu viata…
M-am trezit. Sunt in clinica mea moderna, miroase frumos, muzica placuta, cu asistentele mele, cu radiografia, cu Daniel (acum om important in guvernul Romaniei). Ma uit la el si il intreb daca s-a intors la medic dupa aceea cu radiografia.
– Evident ca nu! imi raspunde. Ce, am eu timp de toti cretinii?
… SFARSIT ? …
“Respectul nu tine de formulare.” & “Iubeste-ti aproapele.”
Bogdan Fondrea – www.dentaldesign.ro
