Parca doar ieri eram la banchet si uite ca astazi sunt la cursul festiv de 10 ani de la absolvirea facultatii de stomatologie din Oradea. Imi e drag sa imi vad colegii si profesorii. Ma uit cu nostalgie la chipurile lor si imi amintesc zilele studentiei. Mai vad un rid, o burtica sau par carunt, dar in spatele acestor semne a trecerii inevitabile a timpului sunt ei, colegii mei, oameni minunati, acum medici deosebiti. Iar eu?… m-am schimbat si eu la randul meu.
Cat de repede trece timpul!
10 ani! Cum au fost pentru mine? Ce am invatat in acest timp?… Am inceput sa practic stomatologia in Petrosani, la un cabinet modest unde imi amintesc cum faceam baza stomatologiei, stomatologia “veche”, cu amprenta in ghips, coroane stantate si extrageam sute de dinti fara sa ii tratez. Asa imi spunea sefa mea ca trebuie sa fac. Si eu faceam asta crezand ca asa e bine, ca asa ajut. Dupa cateva luni mi-am zis ca nu se poate ca asta sa fie tot. Eram determinat sa nu ma opresc la acel nivel, voiam mai mult. Ceva din interiorul meu nu imi dadea pace. Asa ca, intr-o dimineata, m-am urcat in masina si am plecat. Vroiam sa caut (nu stiu exact ce) si sa gasesc. Imi amintesc ca eram ambitios si determinat sa nu ma opresc indiferent ce efort va presupune cautarea mea. Vroiam mai mult, vroiam acum. Nu aveam rabdare, nu imi era teama si nu eram deloc multumit de ceea ce stiam.
Am ajuns la Timisoara unde am ramas fara multa convingere initiala, in drumul meu spre strainatate, sa vad ce imi poate oferi acest oras. Am inceput la un cabinet, apoi dupa doar cateva zile am si primit un job la o clinica, apoi la alta clinica si in scurt timp, trecand prin mai multe cursuri de perfectionare, am fondat ceea ce urma sa devina Clinica Dental Design Timisoara. Toti mi-au spus ca sunt putin nebun. Cum sa plec din Petrosani cand am tot ce imi doresc!? (era tot ce isi doreau ei, dar nimic din ce imi doream eu). Cum sa plec de la acele clinici cand eu nu stiam pe nimeni in Timisoara, cand nu am parinti stomatologi cu clinici de lasat mostenire!? Cum sa incep pe cont propriu, fara niciun ban!? Ei bine, avem in mine aceea dorinta de a cauta, de a fi curios, de a imi testa limitele, de a dori mai mult. Asa am inceput stomatologia, asa am inceput Dental Design. Si tot asa a venit vremea sa muncesc mult mai mult decat mi-am inchipuit. Acum au venit cu adevarat incercarile si provocarile pe care mi le doream; si nu au fost putine; si nu au fost usoare. Acum trebuia sa dovedesc ce pot, sa vad din ce “aluat” sunt facut si sa ma cunosc asa cum nu speram sa ma cunosc.
Odata cu Dental Design am devenit medicul care imi doream sa fiu si mi-am facut un set de 10 reguli pe care, fara sa imi dau seama, le urmam de la inceputuri (o mare importanta in formarea mea a avut-o experienta USA prin programul Work And Travel din timpul studentiei), si pe care inca le urmez:
- Sa nu imi mint pacientii. Daca minti, in cele din urma se va afla, si cand adevarul va iesi la iveala ce se intampla cu increderea? Dispare. Si cand increderea pacientilor dispare, ce mai are un medic? Nimic. Stiu ca adevarul este uneori dureros si poate deranjeaza, dar asta nu este o scuza pentru a-l ascunde. Datoria mea de medic este sa vad adevarul, sa il rostesc si sa il sustin.
- Sa fiu mereu in cautarea perfectiunii. Stiu ca perfectiune nu exista in stomatologie si nici nu o promit. Chiar si asa, intotdeauna incerc sa ma apropii cat de mult pot de natural, pentru ca doar ceea ce a creat natura este perfect. Putin mai bine in fiecare an, putin mai bine in fiecare zi. Nu ma compar cu altii, ma compar mereu cu mine. Plafonarea si auto-multumirea sunt un mare pericol pentru medicina, medic si evident pacienti.
- Sa muncesc la clinica 6 ore pe zi si 4-6 ore acasa. Cine crede ca programul de lucru e de la 9 la 15 se inseala amarnic. Cine ma cunoaste stie ca atunci plec de la clinica merg acasa unde scriu articole, postez cazuri, raspund la miile de intrebari de pe blog, citesc si studiez mult. In medie 4-6 ore pe zi. O faceam la inceput, o fac si acum. Si cand ma gandesc ca in timpul facultatii invatam 4-6 ore pe luna…
- Sa ma inconjor de colegi de calitate, oameni de calitate. Fara colegi sunt singur, singur nu pot fi ceea ce imi doresc. Singur nu imi pot urma pasiunea si misiunea pe care am ales-o. Imi face placere ceea ce fac si imi plac colegii mei. Imi plac pacientii mei. Imi plac oamenii din jur. Imi dau putere si ma sustin in momentele dificile. Cu ei ma intristez, cu ei ma bucur, cu ei reusesc! Fara oamenii din jurul meu nu as fi eu. Pe langa asta, este deosebit de important sa ii ajut sa creasca. Am studenti pe care ii invat, am medici tineri pe care ma bucur sa-i vad ca se dezvolta si ma simt mandru pentru ca am si eu un rol in drumul lor.
- Sa nu fac concesii. Daca un tratament nu e corect si nu cred in el, nu il fac. Indiferent cat de mult ma roaga pacientul. Indiferent de promisiunile pe care le face “pe proprie raspundere”, indiferent de banii pe care ii promite pentru a-i da ceea ce cere. Am un crez medical si il urmez. Nu fac compromisuri. Nu aleg materiale ieftine, nu scurtez timpul de sterilizare, nu fac economie. E vorba despre mine, viata mea si viata pacientilor mei. Nu ma joc cu asta.
- Sa imi cunosc limitele. Sunt om, si ca orice om, gresesc. Imi asum ceea ce fac si incerc sa ma corectez. De cele mai multe ori reusesc sa spun “Nu stiu” sau “Nu pot” atunci cand nu stiu sau nu pot. Si apoi caut solutii. Nu ma arunc cu capul inainte. Am mult noroc, dar nu ma bazez pe el. Studiez, planific si apoi execut ceea ce am de realizat.
- Sa nu ma intereseze partea financiara a stomatologiei. Din stomatologie se fac multi bani!? Nu! Din a-ti face meseria pe care ti-ai ales-o, cu devotament, cu pasiune si invatand mereu, din asta se fac bani. Dar nu de la inceput si nu ca scop principal. Fa-ti treaba bine, fii un medic bun, ai rabdare si recompensele financiare vor veni ca o urmare fireasca a muncii depuse. Nu invers. Nu propun un plan de tratament sau anumite materiale in functie de pret sau durata de executie, ci in functie de beneficiile medicale. Daca o faci doar pentru bani… este o forma de prostitutie, chiar daca pe halatul tau scrie “Dr….”
- Sa imi tin promisiunile. Da, foarte important. Sa fiu punctual si sa imi tin cuvantul dat fata de pacientii mei, fata de colegii si colaboratorii mei si mai ales fata de mine. Si sa imi asum asta.
- Sa iau pauza cand sunt obosit. Un medic obosit nu e un medic bun. Pauza este buna, concediul este bun, weekend-ul este bun. Prefer sa te reprogramez pentru alta zi. Sigur preferi si tu asta decat sa vi la o interventie de sinuslift si medicul sa aiba pleoapele grele si mana tremuranda. Mai bine lasam pe maine. Stiu ca te grabesti si vrei totul astazi, dar sunt si mai sigur ca vrei sa lasam pe maine, nu?
- Sa am viata personala, si limite. Sunt medic, si traiesc medicina si visez medicina. Dar in primul rand sunt om. Am preocupari diverse, imi place sa calatoresc, sa fotografiez, imi plac “jucariile” mele (si am destule) si prietenii si familia mea. Asta este foarte important. Prima oara sunt om si doar apoi sunt dentist. In primul rand, sunt om, in al doilea rand… ma pasioneaza stomatologia.
Ma trezesc din reveria mea, din amintiri… Sunt multumit si fericit! Multumesc celor ce mi-au fost si imi sunt alaturi, celor ce ma sustin in drumul meu. Astept cu interes si entuziasm urmatorii ani. Va multumesc dragi colegi pentru anii minunati de studentie, m-a bucurat nespus sa va vad si sunt mandru ca v-am fost si sunt coleg! Multumesc dragi profesori, multumesc!
Bogdan Fondrea – www.dentaldesign.ro
