Prevenție și profilaxie, iată doi termeni similari de la care pornesc a scrie acest articol. Cât de des auzim rostindu-se cuvîntul ”boală” și cu câtă ușurință îl rostim, în comparație cu termenii de început ai acestui articol, așa e? Oare de ce ne-am îndepărtat atât de mult de la tot ce ne aduce sănătate, alergând și mereu având convingerea că orice s-ar întâmpla (și asta presupune să nu avem mare grijă de mai nimic!), vom avea automat și remediul; ”merg la medic”, urmat apoi de ”o pastilă”, toate se rezolvă și mergem mai departe, cu bine?!? De ce oare, în toată evoluția sa, omul, are un progres fascinant, de la acoperirea planetei ca și specie (când te gândești ca la începutul anilor 1900 erau ceva peste un milliard, acum fiind peste 7!), pâna la aroganța sa în a crede și a încerca mereu să ”dirijeze și natura”. Tehnologia este înfloritoare, cercetarea la mare nivel, doar că, parcă ceva nu ”bate în același ritm” cu prea buna lui adaptare aici pe Pământ. Cercetarea este înspre progresul ființei cu adevărat, sau spre o producție nefirească, neîncetată…cum o fi, oare? Frumoasă adaptare, din păcate în detrimentul unei simplități firești a vieții pierdute undeva, în goana aceasta spre mai mult… Și mai mult nu înseamnă întotdeauna și mai bine, nu-i așa? Cum e să știm că la nivel mondial, industria farmaceutică se bate pe podium, ca și investiții financiare? Iată o situație deloc încurajatoare, un ”unghi destul de mort” în a privi lumea, lumea de acum și încotro se îndreaptă ea!

Lavinia Ceuta - nutritionist

Există un aspect în care omul nu a evoluat, ba din contra, este într-o involuție evidentă, prezentată de numărul tot mai mare a bolilor și cazurilor nefericite ce întâlnesc stări și simțiri de nesănătate și durere, toate pornind dintr-un punct comun – alegerea dietei de zi cu zi! Din punct de vedere nutrițional omul a căzut în capcana involuției! Am auzit pe cineva spunând așa frumos: - ”- Ce să cumpăr din supermarket, Doamne, câte se găsesc acolo! Ajută-mă să-mi găsesc cele necesare și cu adevărat de folos, pentru o nutriție sănătoasă, că eu mă pierd prin toată varietatea de pe rafturi. - Desigur, te pot ajuta, uite, știi cum? Du-te și ia-ți bunica sau străbunica, mergi cu ea la cumpărături. Ea îți va arăta de ce ai nevoie, cu siguranță!” Ce spuneți, cum sună asta? Este o realitate simplă, evidentă… Noi suntem atrași în capcanele produselor rafinate, procesate, pe care omul și-a pus amprenta într-un mod ”deloc inteligent”, ci doar comercial, estetic, departe de tot ce înseamnă ”hrana optima a omului”. Și ce ne facem, dragilor? Revenim la forma simplă a vieții, din punct de vedere nutrițional, suntem obligați să facem asta, de vrem să fim sănătoși, să fim activi și să trăim conștienți până în ultima zi din viața noastră. Prevenția bolilor, de orice natură, (vă dați seama cât este de complex acest aspect!) se face simplu, prin medicamentul ce-l folosim zilnic pentru sănătate și funcționare…hrana de zi cu zi!

Și știți care este paradoxul? Hrana de zi cu zi este strâns legată de starea noastră psihică, de felul în care privim viața, jurul nostru. Hrana, nu numai că ne este medicamentul zilnic, el este și cel ce ne deschide conștiința, ne dirijează emoțiile și buna stare! Și, din nefericire, omul nu este adaptat ca și structură morfo-funcțională și fiziologică la hrana modernă, hrana intens procesată, folosită în detrimental celei simple, firești, naturale. Da, am scris bine, omul nu este adaptat la aceste feluri de mâncare puternic industrializate, sintetizate și colorate de pe rafturile comerciale! Ei, nu cred să fie așa o noutate dacă stați și vă gândiți puțin cât este ea de îndepărtată de hrana vie, naturală ce ne-o oferă natura, mediul nostru natural de viață. Bogdan Fondrea m-a provocat - într-un sens constructiv, evident-, să vorbesc sau chiar să strig un pic mai tare despre cât este de important modul în care ne hrănim, ca metodă profilactică în orice boală, de la începutul tubului digestiv –adică de la cavitatea bucală- și până la întreg ansamblu nostru funcțional, al armoniei ființei. Și am să trec acum să vă scriu despre hrana ce ne pune în pericol primul segment al tubului digestive, cavitatea bucală, mai precis dantura fiecăruia dintre noi, spre sănătatea ei și spre frumusețea estetică data de ea, nu-i așa?

Îmi vine să spun ceva foarte sec și direct… Adică, tot ce pune o amprentă nefavorabilă asupra dentiției noastre este reprezentată de mâncarea rafinată, nenaturală. Iată ce simplu, într-o frază pot cuprinde un întreg ce-l voi dezvolta ulterior. Cum aș putea să încep altfel decât strigând tare: Dulciurile fac cel mai mare rău dinților nostri! Sau pâinea albă? Poate alcoolul, sau alimentele lipicioase? Dar laptele este benefic el, oare? Sau mâncarea de tip fast-foot, are ea un efect nedorit asupra sănătății dinților noștri? Ar fi bine să vă pomenesc și despre sucurile acidulate, nu-i așa, să vă reamintesc că o băutură carbogazoasă celebră, are prezente aproximativ 11 cuburi de zahăr/330 ml?!? În mod special, produsele cu o consistență lipicioasă ne afectează dinții și ar trebui evitate, deoarece rămân la suprafața dintelui si asigură un mediu propice pentru dezvoltarea agenților patogeni. Anumite produse alimentare cum ar fi: zahărul alb, zahărul brun, zahărul ecologic, mierea de albine (din păcate și mierea are –pe lângă calitățile sale terapeutice-, o cantitate dominantă de zahăr), sucul de trestie de zahăr, siropul de porumb, jeleurile si bomboanele care au o consistență lipicioasă, sunt foarte periculoase pentru dinții fiecăruia dintre noi.

Fetița mea are un obicei sădit de când era mica și îl respectă atunci când este acasă: de câte ori consumă ceva dulce, imediat urmează și periajul dinților! De asemenea, unele produse alimentare dublu-rafinate, cum ar fi făina albă este extrem de nocivă pentru dinți. Pâinea, biscuiții, fursecurile, prăjiturile, cerealele pentru micul dejun, brioșele, produsele de patiserie, covrigii si sandwich-urile ar trebui să fie evitate, să fie doar o alegere ”din când în când”. Cu cât un produs alimentar este mai rafinat, cu atât el este mai nociv pentru dinți, cu certitudine. Aceste produse contin carbohidrați bogați în amidon, care pot cauza probleme dentare. Mare atenție la produsele de tip fast-food! Un obicei dăunător atât pentru organism cât și pentru dantura noastră. Aceste produse au o varietate de produse rafinate, de la făina albă, cartofi procesați complet nesănătoși, până la bogăția de zahăr și grăsimi saturate prezente în înșelătoarele sosuri folosite ca și dressing. Cred că nu pot să închei fără să vă avetizez asupra marelui pericol cauzat de tutun. Tutunul dăunează grav sănătății generale, sănătății dinților, igienei și frumuseții lor! Ca să nu mai vorbim de mirosul respirației unui fumător, deloc plăcut, chiar deranjant pentru cei din jur. Doamnelor, domnilor, opriți acest obicei, nu vă onorează defel!

Guma de mestecat, m-am gândit o secundă dacă este bine să o amintesc la ”da” sau ”nu”… Este bine să fie folosită după fiecare masă, atunci cînd nu avem posibilitatea să ne periem dinții, sau să folosim ața dentară. Însă, aduceți-vă aminte că ea poate fi masticată cel mult câteva minute, imediat după masă și…atât! Da, este un produs cu foarte multe ”E-uri”, deloc indicată a fi folosită în alt moment al zilei, doar după masă, pentru a ne curăța dinții. Si, repet, doar pentru câteva minute! Hrana potrivită care nu dăunează dinților noștri? Fructele proaspete, legumele si legume cu frunze verzi. Hrana naturală, carnea (ea are efecte nedorite în restul structurii noastre!), semințele, cerealele integrale, toate acestea nu pot fi comparate ca și efecte și reacții chimice la nivel de cavitate bucală, cu produsele rafinate, amintite mai sus. Să jucăm un joc, ce spuneți? Unul de conștientizare a tuturor celor scrise mai sus de mine… Să mușcăm dintr-un măr, oare cum se simt dinții noștri? Mare diferență între mușcătura dintr-un măr sau dintr-un corn preparat din făină alba, sau vreun produs extrem de rafinat și încărcat cu zahăr.

Este o mare diferență, dragii mei, iar dinții noștri sunt primii care simt asta! Încercați acest exercițiu și sunt convină că ceva, undeva, în fiecare dintre noi, va aduce un răspuns, o simțire, o certitudine a celor scrise mai sus. Mulțumesc, Bogdan! Mulțumesc pentru imboldul dat în a scrie aceste rânduri și ”Doamne ajută!” să ajungă această informație în conștiința cât mai multor oameni, spre îndreptarea de la obiceiurile greșite și spre o profilaxie a bolilor, simplu, prin dieta de zi cu zi! Sănătate și mereu alegeri conștiente în hrana voastră!

Dr. Lavinia Ceuță – Nutriționist

Poti afla mai multe AICI

www.dentaldesign.ro

In geneza cariei dentare exista trei factori principali, si anume flora microbiana bucala, unele componente alimentare si calitatea structurilor dentare. Calitatea structurilor dentare nu poate fi influentata prea mult, insa ceilalti doi factori, da.

Flora bacteriana e indicat sa fie indepartata de fiecare dintre noi acasa, utilizand mijloacele de igiena orala existente, dar si cu ajutorul igienizarii profesionale realizate la fiecare sase luni.

Alimentatia este cel de-al treilea factor determinant in aparitia cariei dentare, implicatiile ei fiind dominate de rolul decisiv cariogen al hidratilor de carbon. Efectul nociv al carbohidratilor a fost probat de observatiile efectuate pe populatii care au o alimentatie exclusiv de origine vegetala (asa cum sunt locuitorii din insulele polineziene) sau exclusiv animala (eschimosii) care au dintii sanatosi din cauza lipsei consumului de hidrati de carbon. Odata cu introducerea acestora in alimentatie, asa cum s-a intamplat dupa instalarea porturilor si a bazelor militare, caria a aparut cu o frecventa mai mare in randul populatiei.

Efectul cariogen al carbohidratilor nu depinde numai de contactul lor cu dintele, ci si de durata acestui contact. Un rol important in acest sens il are consistenta alimentatiei, cele moi fiind mai cariogene decat cele tari, ca si cele sub forma de pulberi fine fata de cele lichide. De asemenea, adezivitatea si viscozitatea unor produse zaharoase (caramele, jeleuri, rahat) favorizeaza in mod deosebit aparitia cariei prin stationarea lor indelungata in cavitatea bucala, indeosebi in locurile retentive, greu accesibile (fosete, santuri dentare, intre dinti). Asocierea lipidelor (grasimilor) in produsele zaharoase le reduce timpul de retentie pe dinte si deci, nocivitatea.

Sfatul medicului: e bine sa consumati alimente crude bogate in fibre, care maseaza gingiile si curata dintii. Aceste alimente stimuleaza salivatia, iar saliva neutralizeaza acizii.

Ca si concluzie, caria dentara apare ca urmare a combinarii acestor trei factori prezentati mai sus. Cariile dentare pot fi tinute sub control doar prin periaj riguros acasa, impreuna cu mijloace auxiliare de igiena dentara (ata dentara, apa de gura) si prin vizite regulate la stomatolog, o data la sase luni.

www.dentaldesign.ro

Mai multe informatii despre carii afla AICI

Mit sau realitate?

1. Tratamentele dentare sunt foarte dureroase.
Incepem cu acest mit deoarece aceasta este perceptia oamenilor despre mersul la dentist. Majoritatea romanilor afirma ca evita sa mearga la dentist de frica durerii. Aceasta frica nu mai este fondata. Astazi, cu o tehnologie moderna, ace atraumatice de grosimea unui fir de par si anestezice bune, tratamentele stomatologice nu mai sunt dureroase.

2. Dintii imbracati si protezele dentare nu trebuie spalate si curatate.
Pacientii au impresia ca odata ce si-au imbracat dintii, acestia fiind falsi, nu mai necesita sa fie spalati ca ei naturali. Fals! Dintii e recomandat sa fie igienizati indiferent ca sunt sau nu imbracati, deoarece placa si tartrul acumulat pe lucrari si in jurul lor poate cauza carii sub restaurari, dar si un permanent miros neplacut al gurii (halena). De asemenea, protezele e bine sa fie scoase in fiecare zi si igienizate pentru ca pot acumula bacterii, coloratii si tartru.

3. Detartrajul imi strica smaltul.
Din nou fals. Depunerea tartrului pe dinti duce la retragerea gingiilor. Odata cu retragerea lor se pierde si din inaltimea osului si in timp dintii devin mobili si pot fi pierduti. Detartrajul cu ultrasunete nu afecteaza smaltul dentar, el actioneaza strict asupra placii si tartrului pe care le indeparteaza.

4. Ma doare o masea pentru ca m-a tras curentul.
Din pacate, si acest mit este fals. Durerea de masea nu este datorata curentului. Intr-adevar, frigul si curentii de aer rece favorizeaza racirea diverselor zone ale corpului si pot exacerba anumite suferinte, atentie, preexistente. In cazul dintilor sanatosi, „curentul” nu are niciun efect.

5. Nu imi fac radiografii dentare pentru ca ma iradiez.
Radiografiile dentare nu afecteaza starea de sanatate a organismului uman, deoarece cantitatea de raze X din timpul expunerii este foarte mica. Totodata, fiecare persoana este expusa zilnic la diverse radiatii din mediu – cuptor cu microunde, telefon mobil, sau din spatiu. Cu toate acestea, efectele radiatiilor se pot cumula in timp si pot produce leziuni celulare, astfel incat numarul de radiografii trebuie sa fie limitat la recomandarea medicului.

 

6. Daca sunt insarcinata, nu merg la dentist pentru ca imi afecteaza fatul.
Tratamentul stomatologic la femeile insarcinate este posibil si chiar recomandat cu unele masuri de precautie indispensabile. Datorita modificarilor hormonale din această perioada, dintii si gingiile dumneavoastra necesita o atentie suplimentara.

7. O pasta de dinti scumpa este mult mai buna.
Indiferent de producator sau pret sau alt criteriu, toate pastele de dinti fac un singur lucru – curată dintii. Si-l fac bine, daca suntem la randul nostru ordonati si responsabili. Daca nu ne spalam pe dinti minimum de doua ori pe zi, chiar daca folosim cea mai scumpa pasta ce se gaseste in supermarket probleme dentare nu vor fi prevenite.

8. Daca nu observ nici o carie cu ochiul liber nu merg la dentist.
Unele carii, in special cele interdentare, nu sunt vizibile cu ochiul liber. De aceea este indicat sa mergi la un specialist pentru depistarea lor din timp si pentru a evita durerea. Asociatiile dentare internationale recomanda vizita la medicul stomatolog de doua ori pe an. Tot la sase luni se recomanda si realizarea igienizarii dentare, mai ales la persoanele aflate in grupe de risc pentru dezvoltarea bolii parodontale (fumatori, diabetici).

9. Alimentele fierbinti si foarte reci imi afecteaza dintii.
Acest lucru se poate intampla doar in cazul exceselor si pe termen lung. In mod normal, alimentele calde sau reci nu afecteaza dintii sanatosi.

10. Familia mea nu a avut probleme dentare, deci nici eu nu voi avea.
Intr-adevar, unele probleme dentare se mostenesc. Doar ca ele joaca un rol foarte mic in randul afectiunilor dentare. Majoritatea problemelor sunt cauzate de lipsa unei igiene dentare riguroase.

In concluzie: tratamentele dentare nu dor si nici nu dauneaza sanatatii. Asa ca atunci cand este vorba de sanatatea dintilor tai, miturile si sfaturile babesti sunt de evitat. 🙂

www.dentaldesign.ro

Contact

Str. Diaconu Coresi nr. 20, Timișoara, România
Telefon: +4 0741 015 959
E-mail: office@dentaldesign.ro

Înscrie-te la newsletter. Completează adresa de e-mail.

Copyright © 2026. Toate drepturile rezervate.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram