home › Forum Dental › Lucrari dentare › Durere la maselele cu plombe interceptate.
- Acest subiect are 15 răspunsuri, 2 voci și a fost actualizat ultima dată acum 6 ani, 6 luni de dr. Fondrea.
-
AutorMesaje
-
AndraVizitator
Am avut niste carii interdentare atât în partea dreapta cât și în partea stângă, ambele extrem de aproape de nervi. Medicul stomatolog mi a pus un material care protejează însă după câteva zile molarul din partea stanga s a innegrit. Acum ceva vreme am inceput sa simt durere la rece, cald, dulce in ambele parti unde am avut carii. Am făcut mai multe radiografii si nu pare a fi nimic în neregulă, medicul stomatolog mi a sugerat să schimb pasta de dinti spunând că am o hipersensibilitate dentară, am folosit Sensodyne rapid relief o luna si nimic, durerea încă persista. După toată această încercare de a scapa de durere, medicul mi a spus că trebuie să scoată materialul si sa il înlocuiască. Am cerut părerea unui alt medic stomatolog iar răspunsul a fost același. Intrebarea mea este de ce dintele si a schimbat culoarea si de ce e nevoie ca medicul sa faca din nou aceeași procedură dacă prima dată nu a funcționat? Este normal sa simt durere după astfel de intervenții? Nu a lucrat bine medicul sau sunt dintii mei prea sensibili? Multumesc!
dr. FondreaKeymasterSigur nu e asa. Posteaza radiografia sa vad si pune si poze daca poti. Nu e normal si nu e ok. Si nicio pasta de dinti nu va rezolva problema. Nu dintii tai sunt sensibili, pentru ca daca erau te dureau toti.
AndraVizitatorNu am cum sa atasez o poza cu radiografia aici, o soluție ar fi să trimit pe mail.
dr. FondreaKeymasterNu am mail la forumul acesta. Exista optiunea de a aatasa poze/radiografii la mesaje. Daca vrei, se poate.
AndraVizitatordr. FondreaKeymasterDaca molarul din stanga jos s-a colorat, este datorita tratamentului de canal. Probabil nu a fost curatat in totalitate si/sau s-a folosit material nepotrivit. Pe baza radiohgrafiei iti sugerez sa refaci tratamentul de canal. In plus mai sunt si alte carii ce trebuie rezolvate. Molarii de minte de extras si… dintii ingrramaditi ce ar fi bine sa ii repozitionezi pe locul lor corespunzator.
AndraVizitatorRadiografia este de acum o lună și ceva, am scos molarii de minte, îl mai am doar pe cel din stanga jos, urmeaza sa imi pun aparat dentar iar cariile care mi au mai ramas de facut sunt in numar de 3.Problemele pe care le am sunt cu premolarii de sus din dreapta si din stanga, iar cel din stanga este colorat.
AndraVizitatorAm avut carii între premolari în dreapta iar în stânga am avut între premolari si premolarul 2 si molarul 1. Mă doare la rece, cald, dulce, in locurile unde am avut cariile, stonatologul meu spune că nu e nimic si ca trebuie să schimbe protecția. De ce ma doare dacă nu am nimic? Ce este de facut, în afara de pulpectomie și lucrare pe canal?
AndraVizitatorDurerea apare uneori chiar și în cazul în care consum alimente si beau lichide la temperatura camerei.
dr. FondreaKeymasterPai si cum sa iti dau raspunsuri pe situatia de acum daca radiografia e veche? 🙂 Posteaza una de acum nu de luna trecuta si inainte de a se lucra pe dinti.
AndraVizitatorDin pacate nu am alta mai recentă. Lucrările le am făcute din luna octombrie, până în prezent nu mi a mai lucrat medicul pe premolarii cu probleme. Premolarii arată în prezent exact cum arătau si acum o lună cand am făcut radiografia.
dr. FondreaKeymasterCum iti spuneam, pe radiografie sunt carii. Daca nu s-a mai lucrat, sunt carii si in continuare. Ele trebuie tratate.
AndraVizitatorVa multumesc din suflet pentru răspunsuri!! intr adevar, aveam un loc pe unde imi intra mâncarea în premolari și s a facut o carie sub plomba. Am rezolvat problema, nu mai simt durere la rece, cald, dulce, însă uneori simt un foarte ușor disconfort la măsea. În cazul asta ar trebui să îmi scoată nervul?
dr. FondreaKeymasterDaca obturatia e realizata bine si e doar o sensibilitate, las-o asa, probabil va trece in 2 saptamani.
AndraVizitatorVa multumesc din suflet pentru timpul acordat și pentru toate răspunsurile pe care mi le ati oferit!! Ati fost singurul medic răbdător cu mine care mi a oferit toate informatiile pe care le am solicitat, vă apreciez mult pentru ceea ce faceti.
-
AutorMesaje