Traim vremuri interesante. Pare ca iesim din pandemia generata de Covid dar intram in alta faza, aceea a razboiul Ruso- Ucrainian. Suntem bombardati non stop de un mixt de informatii contradictorii si habar nu mai avem ce sa credem si incotro sa apucam. “Noroc” ca e plin de analisti cum e plin de medici.
- Ce vedem in imaginea din articol este interventia de inserare a patru implanturi intr-un os cu o oferta extraordinara, lat, gros si cu o densitate si vascularizatie ideala. In urma cu sase luni, cand s-au extras dintii, a fost regenerat tesutul osos cu ajutorul PRF-ului, ghidand astfel vindecarea lui si modelandu-l pentru ca la final sa obtinem asta. Cum? Prin tehnicile invatate in sutele de ore de cursuri si miile de ore de studiu, sutele de interventii si multi ani de practica. Putin cam greu sa va spun cum in cateva cuvinte, dar da, si asta plateste pacientul, acest os. Acest os care ne da o fundatie fabuloasa.
- Observam grosimea gingivala si calitatea acesteia. Stim prea bine ca osul este doar o parte a retetei succesului implanturilor dentare. Gingia face diferenta. Cu cat este mai groasa si mai calitativa, cu atat reconstituirile finale de pe implanturi pot avea o durata de viata mai lunga, fara batai de cap. Cum am obtinut gingia aceasta? In aceeasi interventie, in urma cu sase luni, cu ajutorul PRF-ului. Doar l-am pus acolo si gata, nu? Nici gand. Trebuie stiut exact cum se pune, unde se pune si cum se fixeaza. Nu e ca si cum torni apa intr-un pahar. Cum tai gingia, cum o cosi, unde sunt tensiunile in firul de sutura, ce se intampla cu vasele de sange si cu ligamentele… Asa se face regenerarea ghidata, avand notiulunile teoretice clar puse la punct, o mana sigura si mai mult decat un dram de talent si viziune.
- Adancimea santului vestibular este esentiala si in cazul unei supraprotezari. Asta va face diferenta la final intre o lucrare ce sustine buza intr-un mod natural si una ce face mereu rani, duce la riduri faciale, stres pe ligamente si tesuturile moi, dureri si confort diminuat. Cum putem obtine rezultate bune? Avand de la bun inceput o tehnica potrivita de abordare a interventei chirurgicale. Care inceput? Inceputul acela cu extractiile si PRF-ul intitial…
- Zero infectii, fara umflaturi si vanatai majore. De ce? Pentru ca medicul stie ce face cu acel PRF. Da-i un Ferrari de Formula 1 unui bodybuilder castigator la Mr. Olympia si cu siguranta nu va sti ce sa faca cu el pe circuitul de curse. Pacientul nu plateste masina, pacientul plateste soferul, pilotul de Formula 1. Nu cauta in Ronnie Coleman pilotul in mana caruia sa lasi volanul masinii tale (daca nu stii cine e Ronnie – google him; important si bine in cazul acesta ar fi sa stii cine e Michael Schumacher).
- Si, nu in ultimul rand, estetica. Am vorbit pana acum de aspectul medical, de cel functional si la final ne referim la cel estetic. Nu cred ca are sens sa insist prea mult asupra acestui aspect, sunt convins ca stiti deja ca estetica incepe de la baza. Baza este osul, implantul si gingia. Toate se obtin in mod ideal prin tehnica potrivita si, cand cazul cere PRF pentru rezultate de exceptie, pilotul ala de Formula 1 face diferenta.
Asta plateste pacientul. Da, materiale, aparatura, taxe, pregatire si tot ceea ce este evident, dar mai ales rezultatul obtinut si evaluarea lui la 1 an, la 5 ani si la 10 ani de la interventie. E scump? Mie mi se pare ieftin tinand cont ca anii vor trece pacientul avand o sanatate foarte buna, o functie normala si o estetica satisfacatoare. Si, respectandu-se recomandarile medicale, probabil peste zece ani vom constata ca lucrarea este buna si ca poate fi folosita multi ani in continuare. Asta plateste pacientul, confort si siguranta in conditii de sanatate ideala.
Inchei cu cateva cazuri in care am folosit tehnica potrivita, in care ne-am pus pregatirea si talentul in slujba pacientului si va las pe voi sa vedeti si sa evaluati daca merita. Nu uitati, nu se plateste aparatul ortodontic ci tratamentul ortodontic, nu se plateste implantul, ci interventia de inserare a lui, nu se plateste PRF-ul propriu-zis ci interventia de regenerare realizata cu acest material. Costul propriu-zis al PRF-ului este zero, fiind obtinut din sangele pacientului.
Cand evaluati singuri cam cat costa un act medical, aveti grija cu ce comparati. Sa nu fie cu pretul unui iPhone, sau cu sacul de ciment, sau de orez, sau cu o poseta, sau cu o sedinta de manichiura. In acelasi timp, uitati-va in directia potrivita. Este un act medical si ce platiti nu este materialul, este sanatatea, functia si estetica obtinuta de medicul potrivit, in modul potrivit.
Sanatate si decizii inspirate va doresc!
Dr. Fondrea – www.dentaldesign.ro
Tel: 0741 015959