Visul unui copil, visul unui medic

Imi amintesc cu acuratete de zilele cand eram copil si ma jucam in curtea bunicilor mei. Obisnuiam sa ma catar in copaci, sa alerg dupa gaini si sa imi construiesc cazemate din scanduri si fan, asa cum fac toti copiii indeajuns de norocosi incat sa creasca la tara. Simt si acum mirosul pamantului ud, simt iarba verde sub talpile goale. Vecinii ma intrebau cum ma cheama, cati ani am si ce vreau sa ma fac cand voi fi mare. Uneori rusinat, uneori mandru de mine le raspundeam (sau nu) la intrebari. “Ma cheama Bogdan, si cand o sa fiu mare voi fi…” la inceput voiam sa fiu indian, apoi sa fiu aviator, apoi am vrut sa fiu medic.

(tata si cu mine)

Am devenit medic. Aceasta a fost visul meu din copilarie. Imi doream sa fiu medic pentru a ajuta oameni, pentru ca intotdeauna am avut un exagerat simt al dreptatii si o dorinta de a-i ajuta pe cei mai slabi si mai putin norocosi decat mine. Imi dadea satisfactie cand eram mic sa stiu ca fac ceva ce conteaza. Tatal meu este medic veterinar si l-am admirat mereu pentru ca ajuta niste fiinte necuvantatoare sa se faca bine. Nu primea bani de la animale si animalele nu ii multumeau in cuvinte, dar era fericit pentru ca ajuta. Primea acea recompensa care nu se masura in bani si cuvinte, satisfactia profesionala. Tot de la tatal meu am invatat ca medicamentele ajuta dar nu vindeca. Imi amintesc cum le spunea taranilor sa isi plimbe calul bolnav si sa nu il opereze, sa nu il duca la abator si sa nu ii dea prea multe medicamente. Si, calul se facea bine. Se facea bine pentru ca era plimbat, ingrijit, periat si iubit. Acesta este un medic!  Si uite ca am devenit si eu medic.

(In poza este portretul strabunicului meu, bunicul tatalui meu, desenat de mine. Era taran, mandru sa fie taran, fericit si multumit de existenta lui. Un om bun si corect care muncea cu pasiune. Un taran artist, sculptor si pescar)

Ieri m-am gasit fata in fata cu o pacienta. Avea lacrimi in ochi. Am vazut analizele radiologice, le-am analizat impreuna cu ortodontul si parodontologul din clinica. Am discutat mult timp si indiferent pe ce cale incercam sa abordam cazul ei, raspunsul rece, matematic si logic era: “Ai nevoie de extractia a 12 dinti, 6 de sus, 6 de jos. Toti dintii din fata.” Cum sa ii spui asta unei fete tinere, cum sa ii spui asta unui om? Dar mai trist decat asta este faptul ca a ajuns in aceasta situatie ca urmare a unui “tratament”stomatologic ce s-a intins pe 4 ani. Sunt medic, si acesta e visul meu. Tristetea apare cand vad ca nu toti cei ce profeseaza (indiferent de domeniul de activitate) isi doresc sa fie ceea ce sunt. Tristetea apare cand vad medici ce nu viseaza sa fie medici, cand vad avocati ce nu viseaza sa fie avocati, profesori ce nu viseaza sa fie profesori, cand vad politicieni ce nu viseaza sa fie politicieni. Oare ce viseaza ei, pentru ce fac ceea ce fac? Care e satisfactia lor cand vad (daca vad) rezultatele “muncii” lor? Imi pot doar inchipui ce oameni tristi trebuie sa fie si ce existenta trista probabil au….

Revin la visul meu, de a fi medic. Ma uit in ochii pacientei mele. Stiu adevarul. Simt tristetea si disperarea ei. Cum as putea sa o ajut? Ce as putea face, ce as putea spune? Sunt medic pentru a o ajuta. Nu pot schimba trecutul, nu pot schimba ceea ce s-a intamplat. Putem privi spre viitor, sa ne asumam trecutul, sa platim pretul si sa mergem inainte. Asta e tot. Sunt doar un om si din pacate nu pot face mai mult decat ceea ce pot.

Daca visul TAU nu este sa faci ceea ce faci, opreste-te acum! Daca meseria pe care ai ales-o nu ai alege-o ca voluntar, fara sa fi platit, opreste-te! Daca nu doresti, daca nu visezi, daca nu traiesti pentru ceea ce faci, OPRESTE-TE acum, opreste-te inainte sa distrugi visul celor ce cred in tine! Cauta visul tau, aminteste-ti de visul copilului din tine si urmeaza-l. Nu distruge vieti urmand visul altora. Opreste-te acum!

“Ma cheama Bogdan, am 5 ani si cand o sa cresc mare o sa ma fac medic!”

Bogdan Fondrea – www.dentaldesign.ro